Manea: „Sabău ne cunoaște bine echipa”

Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat că
meciul cu FCM Târgu Mureș va fi dificil deoarece formația mureșeană
este pregătită de Ioan Ovidiu Sabău, un „antrenor bun, care
cunoaște și lotul bistrițean”, transmite corespondentul
MEDIAFAX.

Este o partidă la fel de dificilă ca și cele care au
fost pâna acum. Întâlnim o echipă cu care suntem în luptă directă
pentru menținerea în prima ligă, cu un antrenor bun (n.r. – Ioan
Ovidiu Sabau), care a fost aici și cunoaște bine echipa. Așa cum am
tratat fiecare joc, cu mare responsabilitate, la fel vom proceda
mereu. Vom face tot ce ne stă în putință să nu pierdem, cel puțin.
Ne așteaptă meciuri grele, am obținut o victorie foarte importanta
cu Rapid și trebuie în continuare să tragem de fiecare punct pus în
joc, iar la final să ne îndeplinim obiectivul
„, a spus
Manea pentru site-ul oficial al clubului bistrițean.

Meciul FCM Tg. Mureș – Gloria Bistrița, din etapa a XXIII-a a
Ligii I, se va disputa sâmbată, de la ora 15.00.

MEDIAFAX

Publicat: 28 03. 2011, 15:50
Actualizat: 28 03. 2011, 15:51