Mangia menține suspansul în privința lui Gardoș: „Trebuie să muncească în continuare”. Cum și-a motivat italianul decizia de a începe cu Băluță pe bancă
Devis Mangia a fost foarte mulțumit de jocul prestat de echipa sa în primul meci din playoff, dar s-a arătat din nou indignat de starea gazonului. Italianul a ținut să le felicite și pe jucătoarele de la SCM Craiova, care s-au calificat sâmbătă în semifinalele Cupei EHF.
„Am jucat foarte bine, meritam victoria, nu este ușor să joci împotriva unei echipe care se apără. Nu vreau să mă repet, dar gazonul ne-a pus din nou probleme, e clar acest lucru. Au apărut greșeli tehnice, din cauza terenului. Am avut posesia în mare parte din meci, dar e greu să construiești pe un asemenea teren. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru că s-au descurcat. Băluță a jucat bine până acum, dar am decis să schimb ceva astăzi. Nu putem începe mereu cu aceeași echipă. Trebuie să mai odihnim jucătorii. E posibil ca Gardoș să joace etapa viitoare, dar trebuie să văd care este situația tuturor jucătorilor. Trebuie să munceasă în continuare, șansa lui va veni”, a spus Mangia, la microfonul Digi Sport.
Mesajul transmis echipei de handbal: „Vreau să le felicit pe fetele de la handbal. Să întorci scorul în deplasare e cu adevărat impresionant. Felicitări!”
SCM Craiova a realizat o mare surpriză în Cupa EHF, reușind să se califice în semifinalele competiției după ce a eliminat Lada Togliatti, una din marile favorite la câștigarea trofeului. Rezultatul de excepție al trupei din Bănie a fost realizat în fieful formației ruse, după o victorie cu 26-23. Manșa retur a început de la scorul de 23-25.