Mangia, pus pe glume după victoria de la Voluntari: „Jucăm bine în deplasare, poate și din cauza gazonului”. Oltenii se pregătesc să renunțe la încă un jucător

Craiova a obținut a doua victorie din acest sezon de Liga 1 Betano, pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 5-1. Oltenii au avut 4-0 la pauză, echipa lui Todoran a redus din diferență pe final prin Laidouni în minutul 85, dar Bancu a stabilit scorul final două minute mai târziu, din penalty. Antrenorul oltenilor, Devis Mangia, spune că partida a fost una reușită și a glumit pe seama gazonului bun de pe stadionul „Anghel Iordănescu”. În meciul precedent, împotriva Concordiei Chiajna, scor 0-1, oltenii s-au plâns de starea proastă a gazonului de pe „Ion Oblemenco”.

„Am avut o partida bună. A doua repriza mai putin bună. Am mentinut posesia mingii. Echipa si-a dat întotdeauna silinta, pot sa fac si o glumă. Am jucat pe un gazon foarte bun în seara asta. Aș putea să spun ca e una dintre cele mai reușite partide. Îmi pare rău că am luat gol, dar a fost o partidă reușită. În deplasare, singura partida pe care nu am jucat-o bine a fost cea de la Sepsi. Dar în general jucam bine în deplasare, poate si din cauza gazonului foarte bun. Dinamo este o echipă care oglindește personalitatea antrenorului propriu”, a spus Mangia la finalul partidei.

Tehnicianul italian a vorbit și despre eventuala plecare a lui Bărbuț, acesta punctând faptul că ar vrea să joace mai mult: „Dacă îi întrebați, toți își doresc să joace mai mult. O să vorbim și o să vedem”. Trei partide a bifat Bărbuț în acest început de sezon pentru Craiova, toate în Liga 1 Betano.

Publicat: 27 08. 2018, 23:30
Actualizat: 27 08. 2018, 23:31