Mangia, supărat pe oamenii care se ocupă de stadionul din Craiova: „Pentru mine e de necrezut. E un dezastru!” Reacția italianului după ce a remizat cu ACS Poli
CS U Craiova s-a încurcat în ultima etapă din sezonul regular, scor 1-1, pe teren propriu, în compania lui ACS Poli Timișoara, iar la finalul meciului Devis Mangia a fost foarte supărat pe un aspect care i-a dezavantajat echipa.
Italianul susține că gazonul i-a dezavantajat echipa, care nu a putut controla mingile și nici posesia. În schimb, Mangia a fost foarte mulțumti de randamentul arătat de elevii săi: „Am jucat bine de-a lungul campionatului, îmi felicit jucătorii. În seara asta cred că am făcut un rezultat bun. Eu vreau să-mi felicit jucătorii pentru tot sezonul. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost că nu am jucat mai mult. Cred că timpul efectiv de joc a fost de 40-42 de minute, iar în al doilea rând nu mi-a plăcut gazonul. Nu știu cine pregătește gazonul, dar e un dezastru. Azi cred că a fost cel mai rău gazon de la începutul sezonului. E greu să controlezi mingea, e greu pentru o echipă care construiește, care deține posesia. Pentru mine e de necrezut să joci pe un asemenea teren”, a declarat italianul pentru DigiSport.
Antrenorul Craiovei încă nu îndrăznește să viseze la titlu și vede alte echipe cu șanse la trofeu „Diferența de puncte e mică acum, după înjumătățire. E clar că CFR are prima șansă, a doua șansă o are FCSB și cu noi vom vedea ce se va întâmpla”.