Mangia, un car de nervi: „E incredibil, nu înțeleg”. Detaliul care l-a făcut să „explodeze”: „Dacă nu știe asta, îi spun eu!”
Devis Mangia (43 de ani) a avut motive de nervozitate la finalul celui de-al treilea meci pierdut în fața celor de la FCSB în acest sezon. Învins din nou de Dică, aruncat într-o luptă pentru locul al treilea care părea deja câștigată, strategul italian s-a îndreptat împotriva oamenilor responsabili cu programarea meciurilor din ultima etapă.
CS U Craiova joacă vineri cu CSM Poli Iași, în timp ce Viitorul joacă duminică, în Gruia, contra CFR-ului. Iar faptul că e nevoit să intre pe teren la doar patru zile de la partida din această seară l-a scos din sărite pe peninsular: „Problema e că cineva nu consideră important locul al treilea, altfel nu înțeleg de ce trebuie să jucăm vineri, e incredibil! Nu avem timp de odihnă, nu înțeleg de ce nu jucăm la aceeași oră cu Viitorul. E finalul sezonului, venim după multe meciuri, dar jucăm luni și apoi vineri. Dacă cineva nu știe că locul trei duce în Europa, îi spun eu!”, a declarat Mangia, la Digi Sport.
În patru meciuri cu FCSB, Mangia a fost învins de trei ori și a obținut în egal, dar preferă să rămână cu partea plină a paharului: „Noi am avut oportunitatea de a trece în avantaj, nu am valorificat-o și nu am mai avut ce face. Îi felicit pe jucători pentru atitudine. Dacă nu i-am bătut, înseamnă că FCSB e o echipă cu calitate, iar diferența în astfel de meciuri se face în fața porții. Dar, repet, îmi felicit jucătorii pentru atitudine. De obicei nu vorbesc despre meciuri, dar e genul de atitudine pe care vreau să o văd în toate meciurile”, a spus italianul, care a refuzat să comenteze prea mult pe seama viitorului la Craiova: „Trebuie să mă gândesc la meciuri, la locul al treilea și la câștigarea Cupei, apoi mă voi gândi dacă rămân și de la anul sau nu”.