Manole, patru ani la Giurgiu: „Am ales Astra pentru că oferta lor a fost cea mai bună din punct de vedere sportiv”
Astra a reușit să-și asigure serviciile unuia dintre cei mai promițători mijlocași români. Leonard Manole (20 de ani) a semnat un contract valabil pe patru sezoane cu gruparea din Giurgiu.
„Am ales Astra pentru că oferta lor a fost cea mai bună din punct de vedere sportiv”, a declarat managerul jucătorului, Costelo Neagu. Manole a mai fost curtat de Petrolul, Oțelul sau Dinamo, dar în cele din urmă a ales să semneze cu gruparea giurgiuveană.
Tânărul mijlocaș este internațional de tineret și este unul dintre jucătorii suspendați în urma scandalului din Serbia, de la naționala Under 19.