Mansour promite!** „Dublă” pentru senegalez după șase luni de pauză!

Mansour a trecut peste coșmarul cauzat de accidentarea
de la Debrecen. Deși a jucat numai 20 de minute, atacantul a avut o
evoluție care îi dă dreptul să spere la titularizare în
retur.

Primul meci amical din acest an al lui Poli a fost unul destul de
ușor pentru fotbaliștii timișoreni, care au înscris de șase ori,
dar au și ratat multe alte ocazii. Sabău a folosit două echipe
diferite în cele două jumătăți ale partidei, introducând în teren
toți jucătorii, cu excepția lui Supic, Mejia și Sepsi.

Goga a înscris de două ori înainte de pauză, iar Mera a marcat cel
de-al treilea gol lobându-l pe portarul austriac ca un veritabil
atacant. Au urmat cele două goluri ale lui Mansour, care a jucat
doar începând cu minutul 68 al partidei. Scorul final, 6-1, a fost
stability în ultimul minut, când Chiacu a obținut un penalty,
transformat de Arman Karamyan.

Poli
Timișoara – SV Kapfenberg 6-1 (2-1)

Au marcat: Goga ‘5, ’26, Mera ’67, Mansour ’75, ’84, Arman
Karamyan ’90 (penalty) / Tieber ’44.

Poli (prima repriză): Taborda – Bonfim, Luchin, Nibombe, Maxim –
Curtean, Alexa, Cl. Ionescu, Goga – Parks, Bucur.
Poli (repriza secundă): Pantilimon – Tiago, Mera, Brezinsky, Artiom
Karamyan – Chiacu, Scutaru, Bourceanu (’68, Mansour), Arman
Karamyan – Magera, Vazquez.
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

foto: www.politimisoara.com

Publicat: 21 01. 2010, 18:24
Actualizat: 21 01. 2010, 18:30