Marcă înregistrată: FC Vaslui – Săgeata Năvodari 1-0. Fundașul – golgheter Celeban a marcat singurul gol al meciului

Vaslui s-a impus la limită, 1-0, în fața promovatei Săgeata Năvodari grație reușitei polonezului Celeban

Fundașul central al moldovenilor a marcat aseară al doilea gol din acest campionat și al nouălea din Liga I

Vasluiul lui Moșteanu arată altfel. De fapt, Vasluiul fără Ilie Stan e diferit. Jucătorii sunt prezenți parcă pe tot terenul, într-o încercare continuă de a-i arăta fostului antrenor că au valoare și că știu și altceva în afară de sprinturi. Par a fi mai mulți pe teren. Cum s-a întâmplat cu CFR (4-0), practic lucrarea de licență a lui Moșteanu. Pe care a tot încercat să o copieze și la Mediaș (1-1), chiar și aseară, în fața multinaționalei lui Selymeș. O adunătură inedită și simpatică de jucători răsturnați cu basculanta de Ana Maria Prodan la malul mării, imagine în care se încadrează și antrenorul ei, Săgeata pare un U Cluj de anul trecut, dar cu tricouri ce amintesc de Severin ori de Chiajna. Ocazia perfectă de a plăti polițe și de a stabili destine. Aseară, la Vaslui, N”Doye a încercat să facă asta, dar nu prea a convins pe nimeni. Apoi, a fost rândul lui Celeban. Jucătorul plătit cu 25.000 de euro pe lună de Vaslui a ținut încă o dată să arate că îi merită din plin: cap din șase metri la centrarea lui Sălăgean și gol! Cam atât despre meciul de maximă audiență de aseară. Vasluiul se pregătește de ciocnirea cu viceliderul Botoșani, unde va mai încerca o dată  să copieze lucrarea de licență a lui Moșteanu din meciul cu CFR. Nu-i așa că de-abia așteptați?!

VEZI AICI COMENTARIUL LIVE TEXT!


Din cele 6 goluri marcate în acest sezon de Liga I de Vaslui, 4 au fost înscrise în urma unor lovituri de cap

Fost jucător emblematic al Vasluiului, Ousmane N”Doye a avut parte de o primire ostilă aseară din partea publicului

La gazde a debutat aseară și brazilianul Madson, care a intrat pe teren în a doua repriză în locul lui Lovrecic


FC Vaslui a învins Săgeata Năvodari cu 1-0, în ultimul meci al etapei a 5-a. Singura reușită a meciului i-a aparținut polonezului Celeban. Vasluiul acumulează 7 puncte după acest succes.

Echipele de start:

FC VASLUI: Cerniauskas – Ortiz, Celeban, Varela, Sălăgeanu – Caue, Lovrecic – Antal, Sânmărtean, Wilk – Pozder

Rezerve: Straton, Cordoș, Balaur, Buhăescu, Enrique, Buziuc, Enescu

Antrenor: Ionuț Moșteanu

SĂ‚GEATA: Panagopoulos – Peteleu, Popa, Munteanu, Lupu – Muzac, N’Doye – Chiacu, Achim, Tigoianu – Roman

Rezerve: Pogacsics, Sorian, Ghinea, Lopes, Popin, Vezan, Iordache

Antrenor: Tibor Selymeș



 

Publicat: 19 08. 2013, 23:12
Actualizat: 19 08. 2013, 23:56