Marcel Popescu dă de pământ cu Mihai Stoica: „Gigi Becali i-a dat drumul lui Meme să emită, dar în curând nu va mai scoate o vorbă! Era să-l bată pe Crăciunescu”
Managerul general al Universităţii Craiova, Marcel Popescu, apreciază că atacurile lui Mihai Stoica la adresa altor echipe vor înceta în curând, după ce Gigi Becali îl va tempera pe angajatul său, întrucât patronului nu-i plac astfel de ieşiri în decor.
„Meme îşi depăşeşte atribuţiile, i-a dat drumul Gigi să emită, dar părerea mea este că în două săptămâni el nu va mai scoate o vorbă. Nu pus la punct de noi, ci de Gigi. Eu îl ştiu pe Gigi, e guraliv, speculează, face asocieri, dar nu insultă, iar maniera în care îşi apără clubul Meme nu-i place lui Gigi. Eu nu cunosc un conducător care să fi coborât să bată un suporter al echipei lui, aşa cum a făcut Stoica.
Modul lui de manifestare depăşeşte limita, aşa cum s-a întâmplat şi cu acel suporter. În Spania ar fi dispărut în secunda doi, nu prin instanţe, ci fotbalul se dezicea de el. Era să-l ia la bătaie pe Nelu Crăciunescu, că el ştie mai bine decât Nelu cum e cu arbitrajul! Noi nu am discutat niciodată despre meciurile altor echipe şi nu o facem nici acum, chiar dacă vedem lucruri. Am văzut cum FCSB a folosit un jucător a folosit un jucător în stare de suspendare în semifinala cu Dinamo şi nu s-a întâmplat nimic” a declarat Marcel Popescu în emisiunea Fotbal Plus, la Oltenia TV.
Meme Stoica, în război cu Craiova
Dacă oltenii nu au comentat nimic după penalty-ul obținut de FCSB în meciul cu Dinamo sau de faptul că Iulian Cristea nu a fost eliminat în partida cu Clinceni, în schimb Meme Stoica i-a atacat permanent pe cei de la Universitatea Craiova, inclusiv după ultima etapă, când conducătorul roș-albaștrilor a scris pe facebook „E greu cu CSU anul ăsta” şi l-a contrazis vehement inclusiv pe Ion Crăciunescu în privinţa penalty-ului acordat Craiovei în meciul cu Dinamo.
Totuşi, pe site-ul oficial al clubului din Bănie a apărut un atac personal la adresa lui Mihai Stoica: „Să răspunzi la o ironie cu o mârlănie înseamnă că nici cei 7 ani de acasă şi nici programele de reeducare nu şi-au atins scopul. Să ajungă un fariseu, care toată viaţa s-a vândut pentru arginţi, să vorbească de Universitatea Craiova, înseamnă ca oficialul FOTBAL CLUB FCSB S.A. (societate înfiinţată în 2003 odată cu uzurparea locului de Liga 1 al echipei Steaua Bucureşti) reuşeşte să ridice ipocrizia la rang de artă. Dar ce să ceri de la cineva a cărui menire în cadrul clubului este sa behăie la comandă?”