Marcel Popescu prevede mari schimbări în fotbal: „Unele cluburi îşi vor permite totul, altele, nimic”

Managerul Universităţii Craiova, Marcel Popescu, este de părere că multe cluburi din România care sunt sunt susţinute din bani publici vor avea de suferit în perioada următoare, iar în fotbalul mondial se va majora diferenţa dintre cluburile potente financiar şi restul echipelor.

„Multă lume va apela la acei bani de la stat, dar statul nu poate ajuta fotbalul mai mult decât societatea, aşa că unele cluburi, care au bugetul asigurat de primării, vor avea de suferit. Spre exemplu, la Voluntari. Multe lucruri se vor schimba la nivel economic. Dacă va dispărea şi acel fair-play financiar, unele cluburi îşi vor permite totul, iar altele, nimic” a declarat oficialul oltean, într-o intervenţie la Oltenia TV.

 

Craiova nu a tăiat salariile jucătorilor

 

Universitatea Craiova este printre puţinele echipe care nu va reduce salariile jucătorilor, pe fondul crizei provocate de coronavirus, dar şi ea va fi afectată de prelungirea sezonului, prin prisma faptului că unii jucători vor termina contractele la 30 iunie.

„În privinţa salariilor, am găsit o formulă pe care jucătorii au îmbrăţişat-o, cu două variante, dar ambele înseamnă vă oprim acum şi vă dăm totul peste 6 luni. Atitudinea lor demonstrează că am devenit o familie. Mă bucur că jucătorii îşi păstrează nota optimistă, ei mai speră să câştige campionatul.

Sunt unii jucători la final de contract la 30 iunie. În Portugalia, federaţia a decis că se vor extinde contractele din cauza întreruperii şi vor expira după ce se va termina campionatul”, a spus Marcel Popescu.

 

Managerul general al Ştiinţei spune că nici dacă se va permite accesul fanilor pe stadioane, aceştia nu vor veni, deoarece va exista o teamă până când nu va fi totul sub control.

„Să zicem că se va permite accesul spectatorilor. Societatea este atât de marcată de ce se întâmplă încât nu va veni lumea la stadion. Nu se poate păstra distanţa socială la stadion. Într-o prognoză optimistă, începerea pregătirii este pentru luna mai. Fotbalul nu poate începe decât după ridicarea stării de necesitate. Vom găsi modalitatea de a ţine jucătorii la cel puţin 50 % ca pregătire fizică, dacă sunt pietoni, nu-i mai putem aduce pe jucători la o stare de competiţie în mai puţin de 2 luni. Universitatea Craiova beneficiază de cantonamentul de la Lunca Jiului, care are hotel, zonă de izolare”, a mai punctat Popescu.

Publicat: 08 04. 2020, 11:30