Micul judoka Marin Neguț, suporter al lui Dinamo, își dorește enorm un echipament
Dinamo – Craiova este și un derby de suflet. Cel mai important meci al etapei a 18-a a fost ales să deschidă campania ProSport „Marchez pentru tine!”. Dacă Universitatea joacă pentru un pui de oltean, Marian Mihai (10 ani), fotbalist la juniorii Craiovei, Dinamo va încerca să-i aducă o rază de speranță unui alt sportiv talentat: judoka Marin Neguț (15 ani).
Marin Neguț este sportiv de performanță la Dinamo. Campion național la judo, a ajuns să se antreneze chiar și cu luptătorii din club, pentru că nu mai avea adversari pe măsură. A început acest sport la 6 ani și a ales să evolueze la Dinamo, chiar dacă distanța dintre comuna natală, Adunații Copăceni, și „Ștefan cel Mare” este mare. „Fac naveta de la 10 ani. Plecam la 5 dimineață de acasă, pentru a ajunge la 7 la antrenament. Acum deja m-am obișnuit”, dezvăluie, resemnat, copilul.
Cu doi părinți șomeri, Marin Neguț nu disperă, chiar dacă știe că viața nu a fost darnică cu el: „Am învățat să mă descurc cu ce am. Mama și tata se ocupă cu agricultura, avem niște sere în care vara punem roșii”. Întrebat despre Internet, copilul a pufnit în râs: „N-am avut niciodată. Oricum, am alte preocupări”.
Visează la un… echipament! Cum lipsurile nu sunt de ajuns, puștiul de 15 ani este supus zi de zi la jigniri din partea vecinilor. „Sunt anumiți vecini care mereu ne întreabă cum credem că voi reuși să ajung sportiv de performanță. Țin să ne reamintească zi de zi că nu avem bani și suntem săraci”, povestește, cu lacrimi în ochi, Marin.
Chiar dacă acasă continuă să fie tachinat pe plan social, la club, copilul găsește dragostea și afecțiunea de care are nevoie: „Colegii au grijă de mine, fiind cel mai mic. Însă când ne antrenăm, suntem serioși și nu îmi este frică să mă lupt cu ei, chiar dacă ei sunt seniori”.
Întrebat ce și-ar dori din partea campaniei organizate de ProSport, Marin Neguț a fost scurt și la obiect. „Un echipament. Știm bine că sporturile din România nu sunt sprijinite îndeajuns de către instituțiile statului și este o problemă cu chimonourile, nu avem suficiente”.
„Primește zilnic un bon de masă din partea clubului. Nu e mult, dar pentru el orice lucru contează” Ion Năstăilă, antrenorul lui Marin
600 de euro este premiul pentru „câștigător” la „Marchez pentru tine”. „Învinsul” primește 300 de euro, iar în caz de egalitate, cei 900 de euro se împart
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER