Marea împăcare! Ce mesaj i-a transmis Vintilă lui Adi Popa
Adi Popa (31 de ani) a fost integralist în meciul dintre Hermannstadt și FCSB, încheiat cu victoria vicecampioanei, scor 4-0. Fotbalistul împrumutat de la Reading a și marcat, în prima repriză, după ce a fost lăsat pe bancă de Bogdan Argeș Vintilă în ultima perioadă.
Fostul campion al României a dezvăluit că a avut o discuție cu antrenorul FCSB-ului pe această temă: ”Da, am discutat, ca de la antrenor la jucător. Am intrat cu Chindia, consider că am intrat bine şi mi-am făcut treaba şi normal era să mi se ofere o şansă. Mi s-a oferit în seara aceasta, mă bucur că am profitat de ea. Sunt conştient că trebuie să dau maxim la fiecare meci, pentru că suntem foarte mulţi jucători pe post, este o concurenţă foarte mare. Sunt cu Man, cu Moruţan… jucători de echipă naţională, tineri de perspectivă, şi trebuie să joc fiecare meci la 100% şi să am şi reuşite, nu doar să joc.
Domnul Vintilă mi-a spus clar că contează mai mult ceea ce fac pe teren şi e normal ca aşa să se întâmple. Şi asta am şi făcut, am intrat să îmi fac treaba ca un fotbalist profesionist. Bineînţeles, vor veni şi meciuri în care probabil nu îmi va ieşi, voi avea o evoluţie mai slabă, dar eu voi fi mulţumit, pentru că ştiu că voi intra şi voi da 100% din ce pot în momentul acela”, a spus Popa, după meciul cu Hermannstadt, citat de Telekom Sport.
Cu victoria de sâmbătă, FCSB a urcat, momentan, pe locul cinci în Liga 1, cu 21 de puncte, la un singur punct de Gaz Metan Mediaș și la două în spatele Craiovei. Oltenii au, însă, un meci mai puțin.
- A fost a doua reușită a lui Adi Popa în acest sezon pentru FCSB, după cea din meciul cu Viitorul (2-1).