Marea împăcare! Șumudică pune punct „războiului” cu Rednic și îi transmite un mesaj clar: „Sunt convins că și el îmi dorește asta”

Marius Șumudică (47 de ani), actualul antrenor al celor de la Al-Shabab, pare să fi pus „armele jos” în schimbul de replici cu Mircea Rednic, actualul antrenor al celor de la Dinamo. Fostul campion al României cu Astra Giurgiu i-a urat public mult succes prietenului său în disputa cu Gaz Metan Mediaș, din Ștefan cel Mare.

Acesta a mai punctat că nu este deranjat de faptul că Rednic l-a numit în mai multe rânduri „ȘumiBet”: „Nu sunt deranjat de cum mă numește Rednic prin conferințe. Îi doresc baftă diseară, că are un meci foarte greu. Și eu am meci astăzi. Sunt convins că și el îmi dorește baftă”, a declarat Marius Șumudică la Pro X.

Rednic i-a oferit un răspuns lui Șumudică la conferința de presă, după ce acesta a spus că fosta sa echipă, Al-Faisaly, câștigă de trei meciuri după plecarea „Puriului”: „ȘumiBet (n.r. Șumudică) nu știu ce are… Chiar sunt lucruri pe care nu le înțeleg. Situația lui acum e că a avut șansă, că a câștigat trei meciuri spre final, iar eu am pierdut două meciuri în prelungiri. Iar legat de ce fac eu cu banii mei, fac ce vreau…

Și nu o fac de acum. Am oferit mereu atenții celor cu care am lucrat, de când m-am apucat de antrenorat. Și cu portarul am împărțit. Unii investesc în imobiliare, alții la pariuri sau cazinouri… Eu vreau să investesc în fotbal”, a spus Mircea Rednic la conferința de presă.

În ultimele trei partide din campionatul Arabiei Saudite, Al-Faisaly a obținut două victorii și un rezultat de egalitate, ocupând locul nouă după primele nouă etape.

Publicat: 23 11. 2018, 15:40
Actualizat: 23 11. 2018, 15:41