Gigi Becali a găsit modalitatea perfectă pentru a-l convinge pe nașul Gică Hagi să-i lase pe Bogdan Țîru și Romario Benzar să meargă la Steaua. Digi Sport anunță că finanțatorul vicecampioanei se gândește să-i propună patronului și antrenorului Viitorului procente din viitoarele transferuri, în încercarea de a-l face să ceară un preț mai mic.
După meciul pierdut cu Gaz Metan Mediaș, Gigi Becali a anunțat că va mai aduce un fundaș central și un fundaș dreapta. Țintele vicecampioanei sunt Benzar și Țîru, fotbaliștii Viitorului, dar negocierile cu Hagi se anunță deja foarte dificile, motiv pentru care omul de afaceri se gândește la o modalitate prin care să facă mai ușoară trecerea celor doi sub comanda lui Reghecampf.
Becali a negociat deja pentru transferul lui Țîru, dar milionul de euro cerut de Hagi în schimbul tânărului fundaș central a fost considerat un preț prea mare. Acum, sursa mai sus citată notează că finanțatorul Stelei vrea să-i propună lui Hagi o nouă ofertă și să-l înduplece pe „Rege” prin introducerea procentelor dintr-un viitor transfer. Teoretic, avantajul lui Becali este că va obține un preț mai bun pentru cei doi fotbaliști, în timp ce Hagi rămâne cu garanția că fotbaliștii săi vor avea parte de expunere în competițiile europene și ar putea încasa bani buni în cazul în care reușesc să facă pasul spre fotbalul din Vest.
În acest moment, Hagi cere 1,5 milioane de euro pentru Benzar, fotbalist a cărui cotă a crescut odată cu debutul în echipa națională, și un milion de euro pentru Bogdan Țîru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER