Marea speranță a Craiovei. Cine e Andrei Ivan, jucătorul care a marcat contra Stelei la debutul în Liga I
Îi place de Cristiano Ronaldo, a refuzat oferte din Premier League și vrea să impresioneze la Craiova. Andrei Ivan, puștiul de 17 ani care a marcat împotriva Stelei, e considerat unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului românesc. Spune că a jucat atacant de la vârsta de 6 ani și speră că în viitor să prindă un contract în străinătate
- Ivan s-a remarcat la echipele de juniori ale României, unde a înscris atât în partide amicale, cât și în jocuri oficiale
- La 17 ani și 7 luni, Ivan este cel mai tânăr marcator din acest sezon al Ligii I
Duminica trecută, naționala Under 18 a României a câștigat finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Macedonia, spulberând Germania în finală, scor 32-21. Aproape jumătate din echipa „tricoloră” care a câștigat aurul e născută în 1997, la fel ca și o altă speranță a fotbalului românesc. Andrei Ivan, căci despre el este vorba, s-a remarcat încă din anii trecuți, când marca gol după gol la echipele de juniori ale naționalei României. Iar atacantul Craiovei și-a confirmat statutul de mare speranță în meciul din etapa a doua a Ligii I, contra Stelei, când la doar 12 minute după ce a intrat pe teren, a pătruns superb în careul Stelei și a înscris cu un șut bine plasat, la colțul lung al porții lui Arlauskis. Un gol marcat cu o ușurință care a adus aminte, vag, de Cristiano Ronaldo, idolul lui Andrei. „Nu mă asemăn deloc cu Cristiano, dar am mai spus-o de multe ori: e jucătorul meu preferat”, recunoaște vârful echipei antrenate de Jerry Gane.
Ivan are 10 meciuri oficiale pentru CS Universitatea Craiova, echipă pentru care a înscris de două ori
„La 13 ani am plecat singur la Pitești”
Cine este, însă, Andrei Ivan? Primul care a intuit potențialul de explozie al lui Ivan din acest sezon a fost Ion Crăciunescu. „Există un copil excepțional la Craiova, de 17-18 ani. Omul care se ocupă de echipă la ora actuală e potent financiar și chiar vrea să adune, să nu dea nimic. Chiar spunea Gheorghiță Geolgău că au investit mult în centrul de copii și juniori și că vom vedea, nu peste mult timp, câți copii va da Craiova„, spunea Crăciunescu la DigiSport în luna mai, când Ivan tocmai marcase cinci goluri într-un meci cu UTA, în semifinala campionatului național de juniori B. Anterior, vârful de 17 ani reușise să se remarce la naționalele de juniori ale României, izbutind cinci goluri într-un turneu amical desfășurat în Italia, în care „tricolorii” au jucat împotriva unei selecționate de amatori a Ungariei și a unei selecționate de amatori a orașului Ankara.
„Am început fotbalul la 6 ani, la Moreni, cu profesorul Mircea Petrescu. Încă ținem legătura, vine la meciurile mele. Postul pe care am jucat? Evident, atacant încă din start. Îmi plăcea mult fiindcă marcam des. E un sentiment frumos atunci când marchezi, nu se compară cu nimic, simți că ești fotbalist”, își începe povestea Andrei Ivan. La 13 ani, a fost nevoit să facă pasul spre Pitești. Era normal, potențialul său era imens, iar șansele de progres la echipa la care începuse fotbalul erau minime. „La început, mi-a fost foarte, foarte greu. Am locuit într-un cămin, pentru că nu aveam unde să stau altundeva. Părinții veneau la mine cât puteam de des, dar mi-a fost foarte greu. Dar m-am ținut de treabă și totul a ieșit bine”, își continuă povestea jucătorul de 17 ani.
Jucătorul de 17 ani al Craiovei (dreapta) are un gol în Liga I, cel marcat contra Stelei în meciul de sâmbătă
Le-a refuzat pe Reading și Norwich
Aproape trei ani mai târziu, Andrei a fost pus în cea mai grea situație a carierei. Evoluțiile sale excelente de la naționalele de juniori nu au trecut neobservate. Iar ofertele au început să curgă. Cele mai interesante? Două echipe din Anglia, ambele foste participante în Premier League, doreau să îl transfere. Reading a renunțat repede, dar Norwich a fost mai insistentă. Până la urmă, Andrei a semnat cu CS Universitatea Craiova. „M-am gândit să merg în Anglia, erau oferte interesante, Norwich era atunci în prima ligă. Dar eram foarte departe de familie, șansele să reușesc erau foarte mici, mi-ar fi fost greu, foarte greu. Nu aveam nici convingerea că pot juca acolo, astfel că am decis să rămân în România”, explică jucătorul Craiovei decizia de a semna cu formația din Bănie.
„Îmi place mult la Craiova. Nu știu foarte bine orașul”
În cele din urmă, vârful de 17 ani, care a devenit cel mai tânăr marcator din acest sezon, a ajuns la Craiova în iarna trecută. Și speră să ia ochii tuturor la echipa olteană, deși în presă s-a scris că e dorit fie de Steaua, care ar fi fost dispusă să plătească 1 milion de euro în schimbul său, fie în străinătate, unde Juventus îl are pe o listă mai largă. „Îmi place mult la Craiova. Nu știu foarte bine orașul, fiindcă nu ies foarte mult, cunosc doar o parte. Clubul mi-a oferit un apartament, unde stau și mă simt bine. Pot spune că m-am adaptat foarte bine aici, părinții mei mai vin pe la mine și totul e ok”, spune Andrei Ivan. Cât despre viitor? „Vreau să cresc la Craiova pentru câțiva ani. Apoi, un transfer în străinătate, de ce nu?”, conchide vârful Craiovei. Câteva evoluții precum cea din cele 12 minute contra Stelei, iar transferul e ca și făcut.