Marele anunț al conducerii vicecampioanei. Steaua își rezolvă marea problemă și se mută în „casă nouă”: „În retur o să ne prezentăm acolo”
Problemele cu baza de pregătire din Ghencea au trimis Steaua în pribegie în ultimii ani, dar situația pare să revină la nornal. Vicecampioana e aproape să scape de unul dintre marile minusuri din ultima perioadă și să-și găsească în sfârșit o „casă nouă”.
Mihai Stoica, directorul sportiv al vicecampioanei, a anunțat că returul acestui sezon o va găsi pe Steaua antrenându-se în condiții mult mai bune decât cele pe care acum la dispoziție, vicecampioana urmând să se mute la Berceni: „În retur o să ne prezentăm pe noua noastră bază de la Berceni, unde sper să jucăm și cu echipa a doua. Sezonul viitor vom avea la echipa secundă ceea ce ne dorim”, a spus Stoica, pentru Digi Sport.
După o perioadă în care au navigat între bazele de pregătire de la Buftea, Mogoșoaia și Clinceni, vicecampioana se pregătește la Domnești, dar condițiile de acolo nu se compară cu cele oferite de proiectul din Berceni.
În acest moment, terenurile de antrenament, pe care echipa a doua își joacă deja meciurile din Liga 3, sunt aproape gata și se prezintă într-o stare foarte bună. Lor li se vor adăuga instalația de nocturnă, un cabinet medical modern cerut de Laurențiu Reghecampf, dar și o sală de forță, care va fi dotat cu echipamentul necesar pregătirii și refacerii.