Marele anunț al lui Becali: ofertă de nouă milioane de euro pentru Nicușor Stanciu. Decizia luată de finanțatorul Stelei

Gigi Becali a anunțat că are pe masă o ofertă de șapte milioane de lire sterline (nouă milioane de euro) pentru Nicușor Stanciu, propunerea venind de la un club din Anglia.

Ultimele săptămâni au fost foarte agitate pentru Gigi Becali. Finanțatorul Stelei e pus în situația în care e nevoit să negocieze în fiecare zi pentru Nicușor Stanciu. După ce Celta Vigo, Espanyol, Chelsea și Anderlecht s-au interesat de serviciile mijlocașului ofensiv de 23 de ani, iar belgienii au venit cu o ofertă de șapte milioane de euro, Becali a anunțat că are pe masă o propunere mult mai mare, de aproximativ nouă milioane de euro, venită din partea unui club din Anglia.

Totuși, finanțatorul Stelei nu a luat încă o hotărâre privind viitorul lui Stanciu, urmând să aștepte cele șase meciuri din grupele Europa League pentru a trage o concluzie privind prețul corect al mijlocașului: „Avem o ofertă de șapte milioane de lire sterline, nouă milioane de euro pentru Stanciu, din Anglia, dar nu îl dau acum! Vreau să joace șase meciuri, nu-i știu încă valoarea. Am dat deja o hârtie pentru 10 milioane de lire sterline și am spus că oferta e valabilă doar 10 zile, pentru că dacă apucăm să jucăm în Europa League poate crește, poate face 30”, a spus Becali, la Digi Sport Matinal.

Publicat: 20 08. 2016, 11:32
Actualizat: 20 08. 2016, 12:59