Marele Rivaldo e oficial „câine”. SUPER TARE. Reacția fostul star al Barcelonei după primul gol marcat de Rivaldinho în România

Transferat în această iarnă la Dinamo, Rivaldinho, fiul legendarului mijlocaș brazilian Rivaldo, a spart gheața pentru roș-albi în victoria cu CFR Cluj, scor 2-0. Vârful de 21 de ani a înscris golul doi al partidei, în minutul 43, când a reluat balonul în plasă cu o lovitură de cap din apropierea punctului de la 11 metri.

După meci, Rivaldinho a anunțat că-i va trimite un link cu golul și tatălui său, iar atacantul s-a ținut de cuvânt. Și reacția marelui Rivaldo nu a întârziat. Campionul mondial din 2002 a publicat golul pe pagina sa oficială de Facebook și i-a transmis fiului său un mesaj emoționant.

„Felicitări fiului meu Rivaldinho pentru victorie și pentru primul său gol în triocoul lui Dinamo! Dumnezeu să te binecuvânteze întotdeauna”, a scris Rivaldo pe pagina sa oficială de Facebook.

 

 

Publicat: 06 04. 2017, 15:23
Actualizat: 06 04. 2017, 15:24