Mărgăritescu: „M-au dat afară de la Dinamo”

În această vară, „câinii” s-au dispensat de unul dintre cei mai constanți jucători din ultimii ani. Andrei Mărgăritescu a reprezentat mult timp prima opțiune a tehnicienilor din „Ștefan cel Mare” pentru postul de mijlocaș defensiv și a fost om de bază în sezonul 2006-2007, când Dinamo a obținut al 18-lea titlu de campioană. Revenit pe banca roș-albilor, Mircea Rednic a renunțat, alături de Cătălin Munteanu, la cel poreclit „China”. „Mărgăritescu nu mai intră în vederile noastre tactice”, au motivat „Puriul” și Cornel Dinu decizia. Despărțirea de „câini” a lăsat răni în sufletul jucătorului de 28 de ani, adus în 2004 la Dinamo de Ioan Andone. Mai ales că ruptura nu s-a produs la dorința lui. „În situația în care mă aflu, nu mă consider dat afară de la Dinamo, ci chiar sunt dat afară”, a declarat „închizătorul” pentru site-ul suporterilor, www.dinamomania.net.

„China” se antrenează acum alături de alți jucători indezirabili în „Groapă”, Oprița și Galliquio. Deși au existat contacte privind un transfer în Germania (Bayer Leverkusen, Mainz, Kaiserslautern) sau la Vaslui, Mărgăritescu nu și-a găsit un nou angajament. Acesta nu exclude chiar o reconciliere cu dinamoviștii. „Dacă într-o săptămână – două, Rednic va avea nevoie de mine, eu voi fi aici, fără resentimente. De când a venit Rednic, nici măcar nu m-am văzut cu el”, a mai spus fotbalistul.

– Andrei Mărgăritescu, fost mijlocaș Dinamo



Publicat: 21 06. 2008, 21:37
Actualizat: 22 06. 2008, 00:19