Acționarii dinamoviști se gândesc să-l transfere în această pauză competițională pe fostul stelist, Marian Aliuță. Actualmente la Neftci Baku, fotbalistul în vârstă de 32 de ani evoluează în campionatul azer.
Românul este cel mai bun om cu pasele de gol din această întrecere, acolo unde Neaga este golgheter. Nu este pentru prima oară când Dinamo dorește să-l aducă pe Aliuță în „Groapă”, în trecut Borcea fiind foarte aproape să-l convingă să îmbrace tricoul alb-roșu, în ciuda trecutului său stelist.
Dinamo – Astra se joacă duminică
Liga Profesionistă de Fotbal a hotărât ca partida dintre Dinamo și Astra să se desfășoare duminică, cu începere de la ora 18:00. Asta după ce tot LPF anunțase că meciul dintre cele două echipe va fi programat marți. După acest prim anunț, oficialii Rapidului, Craiovei și cei de la Pandurii Târgu Jiu au contestat dur, spunând că roș-albii și prahovenii sunt avantajați.
„Nu riscăm nimic, Rapid își ia punctele de la TAS”
De ce este important meciul Dinamo – Astra? Pentru că roș-albilor le trebuie cele trei puncte pentru a fi siguri de calificarea în Liga Europa, în dauna Rapidului. Asta pentru că în „Ștefan cel Mare” se zvonește că FC Timișoara n-ar mai fi interesată de punctele obținute la masa verde în Giulești, pentru că Marian Iancu nu mai are nevoie de ele. Mai mult, ploieștenii nu sunt scăpați încă de la retrogradare, iar o victorie dinamovistă la Vaslui, în ultima etapă, pare o utopie, dacă se ține cont de forma actuală a „câinilor”. „În caz că n-o batem pe Astra, iar Rapidul își ia punctele, atunci o să fie rău de noi”, au punctat surse din „Groapă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER