Marian Iancu închide ușa

Planurile investitorilor de la Poli Timișoara de a dezvolta nu doar pe plan sportiv clubul de fotbal sunt aproape de a se nărui iremediabil.

Amânările, refuzurile repetate sau ofertele considerate modice i-au iritat pe oamenii de afaceri din lumea petrolului, care se văd într-un moment dincolo de care nu pot trece. În acest sens, în birourile Balkan Petroleum de la București deja se lucrează la forma finală a unei scrisori prin care anunță oficialitățile locale de pe malul Begăi retragerea invitației de asociere pentru Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș.

„Nu vreau să comentez acest aspect, fiindcă avem în față două meciuri importante, cu Rapid de la București și cu UTA la Timișoara, iar jucătorii nu se pot concentra cum trebuie la pregătiri”, a declarat ieri Marian Iancu (foto).

În același timp, președintele Marian Iancu a fost impresionat de receptivitatea pe care omologul său de la Brașov, Ioan Neculaie, a găsit-o la primărie. Ardelenii vor construi în următorii doi ani un stadion de 30.000.000 de euro, cu finanțare prin parteneriat public-privat.

Felicitări celor de la Brașov, fiindcă arată că le pasă de orașul lor și de locuitori.
Marian Iancu președinte Poli Timișoara

Dan JAKABHÁZI
Publicat: 05 03. 2008, 23:18