Marian Iancu: „Nu punem antrenor până în ianuarie!”

În vreme ce în presa centrală și locală apar nume care mai de care mai sonore pentru postul de antrenor, președintele lui Poli se concentrează asupra altor aspecte.

Hugo Sanchez, Hans Peter Briegel, Aad de Mos sau Ernie Brandts sunt doar câteva din CV-urile de celebrități sportive care au ajuns pe masa șefilor de la Poli. Pe buzele suporterilor mai persistă încă și numele lui Dusan Uhrin jr, iar cea mai frecventă întrebare adresată lui Marian Iancu este „cine vine antrenor?”. Deocamdată se centralizează variante.

Iancu are însă ca obiectiv până de Crăciun cu totul și cu totul alt subiect. „Emil Roșianu se ocupă cu adunarea bazei de date de antrenori, dar nu vom face nicio mișcare până în ianuarie. Pentru mine, foarte important este să obținem la Lausanne suspendarea penalizării de șase puncte”, a precizat bossul BkP. De ce este foarte importantă o asemenea decizie? Explică tot oficialul grupării bănățene: „Altfel putem negocia cu un antrenor dacă echipa este pe primul loc. Îi putem da un lot care să fie lider în campionat, putem pretinde ca obiectiv titlul”, a spus Iancu.

De asemenea, o suspendare a penalizării obținută la Lausanne ar mai însemna automat și o recunoaștere indirectă a faptului că sancțiunea s-a dat inițial în neconcordanță cu anumite aspecte ale cazului, ceea ce ar putea influența judecata din februarie. „La început nu s-a ținut cont deloc de prezumția de nevinovăție”, a opinat Iancu.

Omagiu pentru martiri

Galeria Politehnicii organizează astăzi un marș în memoria victimelor Revoluției din 1989. Manifestarea, care va avea loc cu acordul Primăriei Timișoara, se află la a treia ediție și va începe de la ora 18:30. Suporterii așteaptă prezența tuturor timișorenilor care vor să le aducă un omagiu celor care și-au sacrificat viața în decembrie 1989. Marșul începe în fața Catedralei Mitropolitane și se încheie la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei.


"Acum am muncă birocratică. Trebuie să asigur bugetul pentru 2009, apoi este Tribunalul de la Lausanne, cu care comunicăm permanent"
– Marian Iancu, președinte Poli Timișoara

7 milioane de euro trebuie să intre în contul lui Poli în această săptămână, în urma unei majorări de capital făcute de BKP

Publicat: 17 12. 2008, 08:37
Actualizat: 17 12. 2008, 13:02