Marian Pană: „Am pierdut pe două execuții de excepție!** Vaslui a câștigat meritat”
Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Marian Pană, a declarat că
FC Vaslui a câștigat meritat partida de vineri, din etapa a XXIII-a
a Ligii I, însă a apreciat jocul formației sale, menționând că dacă
jucătorii vor continua să evolueze astfel se vor salva de la
retrogradare.
„Astăzi am pierdut pe două execuții de excepție. Echipa
FC Vaslui a dominat, noi am avut și șansă pe alocuri. Am făcut un
joc bun, cu o organizare bună și am reușit să contraatacăm
periculos. Am avut și golul în piciorul lui Tobă pe final. Vasluiul
se arunca cu disperare în atac și noi am fi putut
înscrie”, a declarat Pană.
Tehnicianul a apreciat jocul echipei sale, precizând că Unirea
Urziceni are șanse să se salveze de la regrodradare:
„Vaslui a câștigat meritat, însă și băieții mei au jucat
bine, ne-am retras prea mult, iar primul gol puteam să-l evităm
dacă și Curcă avea un amplasament mai bun, însă nu-i reproșez
nimic. Unirea Urziceni mai are șanse de salvare, din moment ce mai
sunt atâtea puncte în joc. Dacă vom juca ca astăzi, putem bate pe
oricine”.