Imediat după ultimul fluier al turului, Mircea Rednic a luat drumul Belgiei. Scopul? Monitorizarea mai multor fotbaliști aflați în vizorul antrenorului dinamovist.
Vizita de lucru a „Puriului” se apropie de sfârșit, tehnicianul urmând să se întoarcă în România pentru a petrece Sărbătorile de iarnă. Rednic nu va reveni însă cu mâna goală. După Anul Nou, acesta va avea o întâlnire cu acționarii celor din „Ștefan cel Mare” pentru a le propune acestora soluțiile pentru posturile deficitare. Care sunt acestea? În special cel de fundaș stânga și cel de închizător.
Unul dintre fotbaliștii care l-au impresionat pe dinamovist este Milos Maric, mijlocașul central al celor de la Gent. Rednic a urmărit de mai multe ori fosta formație a lui Alin Stoica, ultima oară duminică seara, în duelul cu Standard. Chiar dacă formația sa a fost învinsă, scor 1-2, Maric, în vârstă de 26 de ani, a făcut un nou meci bun, reușind să înscrie. Este pentru a patra oară în acest sezon când marchează, iar sârbul, în ciuda postului său, este al doilea golgheter al echipei. Din câte se pare, „câinilor” nu le va fi ușor să-l transfere pe Maric, oficialii belgieni nefiind foarte convinși să-l cedeze pe jucător.
Dar cum despărțirea de Ropotan este aproape sigură, negocierile cu rușii de la Dinamo Moscova urmând să fie reluate după Revelion, roș-albii vor forța aducerea închizătorului de la Gent.
Giovani becali: „Ropotan e ca și plecat” Giovani Becali a dezvăluit ieri că transferul mijlocașului dinamovist la Dinamo Moscova este perfectat în proporție de 99 la sută. Singura problemă a rămas plata TVA-ului de 600.000 de euro la suma de transfer de 3 milioane. „Ropotan este ca și plecat. A mai rămas lămurirea problemei cu TVA-ul”, a spus Giovani, fratele impresarului lui Ropotan, Victor Becali. Rușii nu sunt siguri că pot recupera taxele suferite de ei la parafarea afacerii.
Și Galata îl dorește pe Helguera
Dinamo are un adversar valoros în cursa pentru obținerea semnăturii fostului „galactic”. Turcii de la Galatasaray sunt și ei interesați de Ivan Helguera. Aceștia au întrebat care sunt pretențiile financiare ale spaniolului de 33 de ani, urmând ca în zilele următoare să înainteze o ofertă concretă.
"Rednic trebuie să propună soluții pentru eventuala despărțire de Ropotan. Sunt convins că le va găsi" – Nicolae Badea, președinte CA Dinamo
7 selecții a bifat Milos Maric pentru naționala Serbiei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER