Marica, marea lovitură a Stelei în această vară? Reghe: „Îmi place foarte mult!”

Calificată în grupele Ligii Campionilor, Steaua caută acum întăriri pentru a face față pe cele trei fronturi, campionat, Ligă și Cupa României. Conducerea Stelei a anunțat că monitorizează 11 jucători, printre aceștia aflându-se Kapetanos, Chima sau Celeban.

Laurențiu Reghecampf a dezvăluit că printre jucătorii vizați pentru un transfer se află și internaționalul Ciprian Marica, liber de contract după despărțirea de Schalke.

„Am discutat cu patronul despre el. El este un jucător atletic, de forță. Genul ăsta de jucător îmi place foarte mult, ar fi în avantajul lui, mai ales că ar veni la o echipă de Champions League. Ne-ar fi util în Ligă. Vom vedea”, a spus Laurențiu Reghecampf la Digi Sport.

Marica se antrenează momentan cu Dinamo București în Poiana Brașov. Despre transferul atacantului s-a discutat și în primăvară. Gigi Becali și-a arătat interesul pentru jucător, propunându-i un contract pe 2 ani.

„Pe Marica l-aș lua în trei secunde. Are școala germană, se ține de pregătire. Mi-aș dori să semnăm pe doi ani ca să iau și eu bani de pe un transfer”, spunea Gigi Becali.

Publicat: 28 08. 2013, 19:29
Actualizat: 28 08. 2013, 19:32