Marica: „Sper să fie Keșeru vârful de care are nevoie Steaua” Ce spune de venirea lui Iordănescu la națională

Marica a fost titular pe Nou Camp, în meciul pierdut de Getafe cu Barcelona, în Cupa Regelui. Atacantul naționalei spune că revenirea lui Messi s-a simțit imediat pe teren: „A intrat și a rezolvat problema”. Marica este la curent și cu mișcările din fotbalul românesc și spune că aducerea lui Iordănescu în anturajul naționalei este binevenită. Dorit la un moment dat de Steaua, Marica spune că noul transfer din Ghencea, Claudiu Keșeru are nevoie de timp pentru a confirma.

Marica: „A intrat Messi și a rezolvat problema”

„Am mai jucat pe Camp Nou, e foarte greu să joci acolo, toate echipele suferă. Am sperat, am tras să limităm scorul, dar a intrat Messi și a rezolvat problema. Fotbalul din Spania îmi place, e mai tehnic, păcat că nu sunt la o echipă care să aibă pretenții mai mari”, a declarat Marica la Digi Sport.

Marica: „Venirea lui Iordănescu este binevenită”

„Anghel Iordănescu ne poate ajuta, este benefică venirea lui. Nu pot să mă pronunț asupra schimbării lui Pițurcă. Pot doar să spun că venirea lui Iordănescu este bună pentru națională”, a mai spus Marica.

Steaua a dat lovitura și l-a adus în Ghencea pe Claudiu Keșeru. Colegul lui Keșeru la națională, Marica spune că acesta trebuie să se acomodeze rapid la Steaua

„Keșeru trebuie să se acomodeze cât mai repede, are nevoie de timp și de încredere și sper să fie vârful de care Steaua are nevoie. Nu m-am gândit ce voi face de la vară încolo. Contractul cu Getafe este până în vară. Nu m-am gândit niciodată să revin în Liga 1”, a mai spus fostul dinamovist.

Getafe a pierdut miercuri noaptea, cu scorul de 4-0, partida din deplasare cu FC Barcelona, contând pentru prima manșă a optimilor de finală ale Cupei Spaniei.

Ciprian Marica a început titular partida, fiind înlocuit de antrenorul Luis Garcia în minutul 77 cu Adrian Colunga. Meciul retur este programat la 16 ianuarie.

Publicat: 09 01. 2014, 20:37
Actualizat: 09 01. 2014, 20:38