Marinos Ouzounidis, prezentat oficial la Universitatea Craiova. Anunță schimbări la formația oltenilor + Vrea să ajungă în Champions League cu echipa din Bănie | FOTO

Marinos Ouzounidis, noul antrenor al Universității Craiova, a fost prezentat oficial la gruparea din Bănie, iar grecul de pe banca tehnică a oltenilor a dezvăluit ce planuri are la noua sa echipă.

Marinos Ouzounidis a fost alesul lui  Mihai Rotaru, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, iar grecul a ajuns deja la Craiova pentru a-i readuce pe olteni în lupta pentru titlu.

Antrenorul grec a dezvăluit ce dorește să schimbe la gruparea finanțată de Mihai Rotaru și a transmis că dorește să facă mai multe schimbări la sistemul de joc al oltenilor.

„În primul rând, „Bună Dimineața!” am învățat puțin limba. Prefer să vorbesc în limba mea, să nu fac greșeli.

Oricât de bun ai fi, ai nevoie să muncești. E foarte important faptul că echipa a câștigat meciul de ieri. A trecut destul timp de când echipa nu a mai câștigat. Am văzut echipa în multe meciuri din momentul în care am început discuțiile. Consider că ar fi o greșeală din partea mea ca din prima zi să schimb totul și mai ales în această perioadă în care avem jocuri multe. Nu pot să fac schimbări bruște, că o să creez mai multe probleme. O să le transmit jucătorilor mei o serie de principii pe care eu le consider foarte importante. Și atâta timp cât avem jucători de renume, cred că nu o să fie greu să îi pun împreună. Ceea ce vreau să subliniez e să nu așteptați ca din prima zi să se schimbe totul, dar o să iau câteva măsuri corective. Nu vreau să înțelegeți că acestea sunt greșeli ale antrenorilor anterior, ci sunt doar ideile mele. Nu vreau să mă imaginați că o să schimb radical sistemul de joc, dar schimbări vor exista.

Înainte de orice, sunt un antrenor echilibrat. Când vorbim despre o echipă care țintește la titlu, trebuie să avem în vedere și partea ofensivă. Trebuie să producem mai multe goluri. Echipa înainte să mă contacteze a căutat informații despre mine, așa am căutat și eu informații despre echipe. Acum câțiva ani am jucat împotriva Craiovei în europa. Pe lângă faptul că aici e un treren extraordinar, există și stabilitate din partea conducerii.

Știu că există fani foarte puternici la Craiova. Pentru mine, o echipă care are o foame de avansa este o echipă foarte bună pentru mine. Am întâlnit și mulți jucători români cât am antrenat. M-a convins faptul că Universitatea Craiova țintește către foarte sus. De transferuri se ocupă echipa, eu nu am avut timp, dar jucătorii de aici sunt buni”, a spus Marinos Ouzounidis în cadrul unei conferințe de presă.

Marinos Ouzounidis se gândește la titlu și la Champions League

Antrenorul Universității Craiova știe ce trebuie să schimbe la elevii săi pentru ca echipa să reușească să facă performanță. Mai mult, grecul de pe banca tehnică a oltenilor reunoaște că are planuri mari la formația din Bănie.

„Acolo unde trebuie să umblăm, dacă vrem să ajungem la vârf este mentalitatea, pentru că dacă vrei o echipă bună trebuie nu trebuie doar să ai jucători talentați, ci să avem o echipă puternică, formată din jucători puternici psihic și fizic. Am văzut destule jocuri și ale echipelor adverse și automat, atunci când te interesezi despre jucători pe care vrei să-i iei… știu împotriva cui va juca craiova. Anul trecut, echipa a fost la un pas de titlu, dar vedeți că nu a reușit. A fost o experiență, dar concluzia e că la jocurile importante trebuie să devenim mai buni.

După cum vedeți, în fiecare an, Champions League devine din ce în ce mai grea. Diferența dintre echipele de la vârf se mărește. Înainte de a ajunge acolo, trebuie să fim campioni aici”, a mai spus Marinos Ouzounidis.

 

Publicat: 07 02. 2021, 12:51