Mario Camora e „omul-derby”: 2000 de minute contra FCSB! Un singur jucător al roș-albaștrilor, învingător la Cluj

Mario Camora in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, vineri 18 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

CFR – FCSB este lupta între experiență și formă. Pentru prima dată în ultimele 4 partide, FCSB este favorită la casele de pariuri, Toni Petrea conducând echipa roș-albaștrilor cu cea mai bună formă din 2008 încoace, când s-au mai obținut 7 victorii consecutive.

La CFR sunt însă oamenii cei mai rulați în acest derby, care mai mereu a fost o luptă pentru titlu, cele două fiind echipele cu cele mai multe trofee din România, în ultimii 13 ani.

Mario Camora, integralist în 22 departide

Mario Camora este jucătorul cu cele mai multe partide jucate contra FCSB, în tricoul CFR-ului, dintre fotbaliștii aflați astăzi în cele două loturi. Portughezul cu cetățenie română va juca astăzi partida cu numărul 23. A jucat primul CFR – FCSB în sezonul 2011-2012, când a ajuns în România și a fost titular în toate cele 22 de partide de până acum. Camora mai are 20 de minute până să ajungă la 2000 de minute petrecute în teren, contra FCSB. Portughezul are 5 victorii și 11 egaluri, în toate aceste jocuri.

Al doilea jucător din lotul CFR-ului, ca număr de derby-uri cu FCSB jucate, este Ciprian Deac. El are 21 de partide, dar în două dintre ele juca la Rapid și într-un meci a îmbrăcat tricoul Oțelului. Djokovic are și el 10 partide contra FCSB, toate din postura de jucător al ardelenilor.

Florin Tănase, cele mai multe derby-uri, de la FCSB

La FCSB, fotbalistul cu cele mai bune astfel de derby-uri bifate este Tănase. Mijlocașul are 9 partide contra CFR-ului, fără să le punem la socoteală pe cele în care juca pentru Viitorul. Man și Ovidiu Popescu au și ei câte 7 partide contra CFR-ului, având o singură victorie bifată, în timp ce Florinel Coman are 6 CFR – FCSB bifate.

Filip, singurul care a câștigat la Cluj

Sunt 6 ani de când FCSB nu a mai câștigat în Gruia. În 2014, FCSB, antrenată atunci de Costel Gâlcă, se impunea la Cluj Napoca, cu 1-0, printr-un gol marcat de Cristi Tănase. FCSB avea să câștige titlul în acel sezon. Singurul fotbalist din actualul lot al roș albaștrilor prezent la acea victorie este Lucian Filip, mijlocașul care n-a jucat în acest sezon, din cauza unei accidentări.

Publicat: 13 12. 2020, 17:39