Marinos Ouzounidis, mulțumit de jocul Universității Craiova cu FCSB, chiar dacă Cicâldău a ratat un penalty: „Data viitoare, când va fi penalty, tot el va bate”

Marinos Ouzounidis, antrenorul Universității Craiova, consideră că echipa sa a jucat foarte bine și nu se arată dezamăgit de prestația jucătorilor săi în meciul cu FCSB, terminat la egalitate, scor 0-0.

Totodată, tehnicianul grec nu este supărat pe Cicâldău că a ratat, în a doua repriză, un penalty care putea aduce victoria craiovenilor și arată că acesta va bate, în continuare, loviturile de la 11 metri.

Mario Ouzonidis, mulțumit de jocul Universității Craiova cu FCSB

„Cred că am fi meritat să câștigăm! Uneori ai mai puține ocazii și marchezi. Am făcut un meci foarte bun. Doar în câteva momente ei au avut câteva situații, când noi ne-am deschis. Am controlat meciul, am avut ocazii, așa am gândit meciul.

Am găsit calea să spargem presingul lor. Sunt mulțumit de modul în care am jucat. Nu este rezultatul corect, ei au avut o oportunitate sau două, dar noi am avut foarte multe situații.

Data viitoare, când va fi penalty, tot Cicâldău va bate. Koljic nu este încă pregătit, îl băgăm treptat, câteva minute. Avem multe meciuri, poate avem accidentări, avem nevoie de toți jucătorii”, a declarat tehnicianul Marinos Ouzounidis.

Pe de altă parte, Andrei Ivan, jucătorul Universității Craiova care a obținut penalty-ul din minutul 62, afirmă că echipa sa putea obține cele trei puncte în meciul cu FCSB, însă nu a avut noroc.

„Eu am obținut penalty-ul și Cicâldău este cel care bate de la 11 metri. Nu am avut noroc astăzi. Nu a fost o zi norocoasă, avem meciul cu CFR și ne gândim deja la ei.

Va fi un play-off foarte frumos. Trebuie să obținem puncte și să ne batem la titlu. Mai avem o finală cu CFR, o să mergem la Craiova să organizăm meciul”, a spus și Ivan, la sfârșitul partidei.

 

 

Publicat: 04 04. 2021, 22:58
Actualizat: 05 04. 2021, 00:40