Marius Avram, fostul arbitru FIFA și specialistul ProSport în arbiraj, a vorbit despre numirea lui Marius Șumudică în funcția de antrenor principal la CFR Cluj și a povestit o întâmplare amuzantă cu acesta.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Marius Șumudică a negociat cu CFR Cluj și, în cele din urmă, s-a înțeles cu conducerea din Gruia și a semnat un contract valabil pe două sezoane.
Marius Avram aplaudă revenirea antrenorului român în Liga 1, însă a avertizat că acesta le va face clipe grele arbitrilor.
„Mă bucur că Marius Șumudică a revenit în campionatul românesc din mai multe motive. A căpătat experiență în campionatul Turciei, un campionat mai puternic decât cel al României. El a crescut în perioada asta și cred că la CFR și-a găsit locul foarte bine în momentul ăsta. Este un antrenor spumos, care aduce un plus de culoare în campionatul nostru. Arbitrii în schimb vor avea de suferit, pentru că e un antrenor dificil. Pune presiune pe arbitri prin anumite proteste.
Am arbitrat un meci dintre Astra și FCSB. După meci a venit la mine și mi-a zis: «Bravo băiatule, ai rezistat bine!»”, a povestit Marius Avram, la ProSport Live.
Contactat telefonic în cadrul emisiunii ProSport Live, Helmut Duckadam, fost președinte de imagine la FCSB, a lăudat alegerea făcută de către CFR Cluj.
„Am o relație foarte bună cu Marius. Noi ne-am mai contrat. Fiecare era pe domeniul lui. Avem o relație de respect. L-am susținut și când a fost tentativa de a merge la FCSB. Eu am fost pentru, pentru că îl cred un antrenor care știe să gestioneze anumite lucruri. CFR a câștigat, a făcut o alegere bună. Sunt convins că va face o echipă bună acolo și va avea și rezultate în Europa”, a spus și Helmut Duckadam.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER