Marius Constantin și Dubarbier, suspendați câte două etape!

Fotbalistul echipei CFR Cluj, Sebastian Dubarbier, și fundașul formației Rapid, Marius Constantin, au fost suspendați câte două etape, în urma eliminărilor din meciuruile jucate în etapa a XIX-a a Ligii I.

Dubarbier a fost amendat și cu 3.000 de lei, în timp ce Constantin a fost penalizat financiar cu 1.500 lei.

Sebastian Dubarbier a primit cartonașul roșu, în minutul 90 al meciului cu Gloria Buzău, câștigat de CFR Cluj cu scorul de 1-0, pentru un cot aplicat în figură lui Dias.

Marius Constantin a fost eliminat deoarece l-a înjurat arbitrul Robert Dumitru la meciul cu Farul Constanța și a primit cartonașul roșu în drum spre vestiare.

De asemenea, fotbalistul formației FC Argeș, Daniel Bălașa, a fost suspendat un meci și amendat cu 700 de lei, după eliminarea (două cartonașe galbene) din meciul cu Unirea Urziceni.

Publicat: 11 03. 2009, 20:39
Actualizat: 11 03. 2009, 20:42