Marius Croitoru (39 de ani), antrenorul lui FC Botoșani, a prefațat întâlnirea cu Universitatea Craiova, din cadrul etapei a opta a play-off-ului Ligii 1.
În turul acestui play-off, oltenii au câștigat la limită meciul cu FC Botoșani, scor 2-1, în Bănie.
Marius Croitoru a vorbit despre atuul pe care echipa sa îl are în fața oltenilor lui Cristiano Bergodi și i-a „înțepat” pe aceștia, spunând că se tem de FC Botoșani.
„Avem această statistică, şapte victorii în cele opt meciuri jucate acasă cu Craiova, avem acest atu în faţa lor. Se tem de noi, se tem de Botoşani şi sperăm să fructificăm acest atu. Ei ştiu că Botoşani are jucători foarte buni, aşa cum au şi ei”, a spus Marius Croitoru, într-un interviu publicat pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Totuși, Marius Croitoru nu a uitat să îl laude pe Cristiano Bergodi, antrenorul italian care i-a dus pe olteni în fruntea clasamentului Ligii 1.
„Au şi un antrenor incredibil de bun, un italian care cunoaşte foarte bine tactica apărării. Mai sunt trei meciuri, cred că titlul şi acel loc trei se vor juca până în ultima etapă”, a mai spus Marius Croitoru.
Înainte de etapa a opta a play-off-ului Ligii 1, Universitatea Craiova este lider, cu 41 de puncte și victorii pe linie de la reluarea campionatului, în timp ce FC Botoșani ocupă locul 4, cu 29 de puncte, o victorie, două egaluri și două înfrângeri.
Meci european! Conferința de presă înaintea partidei și tre FC Botoșani ? Universitatea Craiova #WeNeverGiveUp #LuptaPentruPodium Publicată de Fotbal Club Botoșani pe Vineri, 17 iulie 2020
Meci european! Conferința de presă înaintea partidei și tre FC Botoșani ? Universitatea Craiova
#WeNeverGiveUp #LuptaPentruPodium
Publicată de Fotbal Club Botoșani pe Vineri, 17 iulie 2020
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER