Marius Croitoru a făcut un transfer surprinzător la FC U Craiova! Ce jucător a adus de la FC Botoșani
Antrenorul de la FC U Craiova, Marius Croitoru (41 de ani) l-a adus la echipă pe fiul lui, David Croitoru (18 ani), de la FC Botoșani.
FC U Craiova a renunțat, după finalul sezonului trecut, la antrenorul Nicolo Napoli, în locul căruia l-a instalat pe Marius Croitoru, de la FC Botoșani. După ce l-au adus pe portarul Ionuţ Gurău (23 de ani), așa cum ProSport v-a informat în exclusivitate, oltenii l-au transferat și pe fiul tehnicianului, David Croitoru.
Mijlocașul în vârstă de 18 ani a semnat deja cu gruparea din Bănie, care l-a prezentat deja drept noul fotbalist al echipei.
Marius Croitoru și-a adus fiul de la FC Botoșani la FC U Craiova
Marius Croitoru a plecat de la FC Botoșani la finalul sezonului recent încheiat și a semnat cu FC U Craiova, echipă care vrea să se întărească puternic în această vară.
Tehnicianul nu vine cu mâna goală de la echipa lui Valeriu Iftime, de unde a hotărât să îl aducă pe fiul lui, David Croitoru. Fotbalistul în vârstă de 18 ani a semnat deja cu gruparea din Bănie și a fost prezentat de olteni prin intermediul rețelelor de socializare.
„Suntem încântați să anunțăm faptul că David Croitoru este noul jucător al echipei alb-albastre. Mult succes în tricoul Științei, David!”, se arată în comunicatul remis de FC U Craiova 1948.
Cota de piață a lui David Croitoru este, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, 100 de mii de euro.
Mijlocașul în vârstă de 18 ani a bifat, pentru FC Botoșani, un meci în sezonul 2019-2020, 16 în 2020-2021 și 6 în stagiunea 2021-2022, recent încheiată. În total, el a evoluat 474 de minute, timp în care nu a reușit să marcheze vreun gol sau să ofere pase decisive colegilor săi.
După aceste două mutări, oltenii pregătesc așteaptă ca și Andre Duarte, de la Estrela Amadora, să își pună semnătura pe contractul cu gruparea patronată de Adrian Mititelu.
(Sursă foto: pagina de facebook Fotbal Club Universitatea 1948)