Marius Lăcătuș a împlinit 49 de ani!** Ce spune marea legendă a Stelei despre împlinirile și dezamăgirile din întreaga sa carieră
Fostul mare jucător al Stelei, Marius Lăcătuș, a împlinit astăzi 49 de ani, iar pe această cale redacția ProSport îi urează: „La mulți ani!”
„Fiara”, așa cum era cunoscut în perioada în care juca pentru echipa roș-albaștrilor, a vorbit despre reușitele din cariera de jucător, dar și despre perioada petrecută în antrenorat, acolo unde nu a reușit însă să câștige niciun trofeu.
„Mă simt împlinit ca jucător. Am fost la două Mondiale, un Euro, am luat Cupa Campionilor, Supercupa, o semifinală. În fotbal mi-a lipsit până acum doar o performanță ca tehnician și sper să o obțin până mă las de antrenorat, un trofeu, un titlu fie în țară sau străinătate. Un regret mare până acum pentru mine este ratarea titlului cu Steaua, la un punct în spatele CFR-ului și finala Cupei pierdută cu Vaslui la lovituri de departajare. Vreau să antrenez iar, dar nu depinde doar de mine. Când nu ai câștigat un trofeu, e normal să îți dorești să antrenezi iar.”, a spus Lăcătuș la radiogsp.
Lăcătuș a vorbit și despre scandalul de la echipa națională și a precizat că este alături de Victor Pițurcă.
„E nedrept ce i se întâmplă lui Piți. Când a fost învestit iar la națională nu am văzut pe nimeni să fie contrariat de obiectivul atât de îndepărtat, 2016. Sunt însă convins că el este puternic și trece peste aceste răutăți.
Să îi ajute Dumnezeu chiar să se califice la Mondiale. Chiar dacă nu are în contract trecuta calificare, sunt convins că face totul pentru a duce echipa în Brazilia. Sunt foarte mulți ipocriți. Când e să dorim răul cuiva la indicații și la sfaturi suntem pe primul loc. Nu l-am sunat pentru că nu avea nevoie de telefonul meu zilele astea. Adevărul este că m-am săturat eu la televizor cu atâtea discuții. Îmi vine să nu mă mai uit la televiziunile de sport. E prea mult, cred.”, a mai spus Lăcătuș.