Marius Lăcătuș comentează problemele clubului lui Becali cu Armata: „Nu îmi vine să cred că Steaua nu o să mai fie… Steaua”

Cei mai importanți foști fotbaliști ai Stelei sunt, în perioada Sărbătorilor de iarnă, asaltați de întrebări care vizează viitorul echipei din Ghencea. În condițiile în care clubul finanțat de Becali a pierdut procesul cu CSA Steaua și trebuie să negocieze acum dreptul de a folosi palmaresul, emblema și numele, Marius Lăcătuș rămâne convins că cele două părți se vor înțelege și că echipa de fotbal nu va avea de suferit. „Eu sper ca lucrurile să se rezolve, nu cred că Steaua va ajunge în situația de a nu putea folosi numele sau stema. Toți o cunosc așa cum este acum, cu sigla pe care o are, cu stema pe care o are. Ar fi păcat ca Steaua să aibă probleme în Europa din cauza asta. Nu cred că acest lucru nu va lăsa urme, însă important este ca cele două părți să se înțeleagă„, a spus fostul șeptar al Stelei la DolceSport.


Eu nu aș condamna pe nimeni. Atât clubul sportiv, cât și Gigi Becali au dorit binele acestei echipe. Nu îmi vine să cred că se va ajunge ca Steaua să nu mai fie Steaua. Am spus, nu cred că vor ajunge să nu se înțeleagă!

Marius Lăcătuș


Problemele cu care se confruntă acum Steaua duc echipa din Ghencea în peisajul unui fotbal românesc confruntat cu dificultăți majore aproape la toate nivelurile. Marius Lăcătuș a comentat și problemele de la CFR și Petrolul, cluburi care suferă din plin în această perioadă. „Așa e la noi, când lucrurile merg bine trebuie să se întâmple ceva ca să nu mai meargă. Aproape peste tot sunt lucruri ce par bizare. Și la CFR Cluj s-au obținut rezultate foarte bune în ciuda condițiilor în care s-au pregătit cei de acolo. Și la Petrolul… Când se strâng 4-5 echipe care să lupte pentru titlu, care să ne poată reprezenta în cupele europene, atunci intervine ceva și dă totul peste cap„, a spus Lăcătuș la DolceSport.

Sigla Stelei a fost scoasă de pe site în secțiunea care prezintă programul meciurilor. În dreptul logoului pentru clubul lui Becali apare acum un „X” alb pe fundal negru. Mai mult, în mesajul festiv transmis de administratorii site-ului pentru fani lipsește numele Stelei. Pentru a se face înțeleși, cei care se ocupă de site folosesc expresii precum „Campionii României” sau „Clubul nostru”.

 

 
Publicat: 29 12. 2014, 10:45
Actualizat: 29 12. 2014, 10:46