Marius Lăcătuș: „Nu e ușor pentru Cîrțu!** După meci, te poți aștepta la orice de la Gigi!”

Marius Lăcătuș a declarat că Sorin Cîrțu a preluat Steaua
într-un moment foarte dificil pentru echipă. Fostul antrenor al
formației roș-albastre a spus că deși toată lumea vrea ca echipa să
urce în clasament, acest lucru nu se întâmplă.

„Când vine vorba despre declarații după meci, poți să te
aștepți la orice de la Gigi. Nu este ușor pentru Sorin, cum nu a
fost nici pentru mine. A venit într-o perioadă dificilă cu jocuri
împotriva echipelor care se află sus în clasament. Gigi își dorește
ca echipa să fie cât mai sus în clasament, dar este o perioadă grea
și diferența de puncte dintre Steaua și restul echipelor nu se
micșorează”
, a declarat Marius Lăcătuș la gsptv.

Fostul antrenor al Stelei a vorbit și despre o posibilă demitere a
lui Cîrțu: „Sorin are o experiență mult mai bogată decât
mine. Nu cred că s-ar putea pune problema să se schimbe antrenorul
cu cinci etape înainte de final.”

Publicat: 29 04. 2011, 10:58
Actualizat: 29 04. 2011, 11:04