Marius Niculae:** „A fost o tragedie! Se pare că e un blestem!”
Marius Niculae nu înțelege cum Dinamo a pierdut partida de la
Urziceni, 0-1 cu Unirea. Atacantul „câinilor” spune că elevii lui
Andone nu și-au tratat de sus adversarul și crede că este vorba de
un blestem care s-a răsfrânt asupra echipei.
Deși Dinamo a obținut un singur punct din ultimele 4 partide din
Liga 1, „Săgeată” crede că formația din Ștefan cel Mare este pe
drumul cel bun.
„A fost o tragedie, e adevărat. Istoria s-a repetat. Se
pare că e un blestem. Am pierdut în urma singurei ocazii pe care au
avut-o în prima repriză. Dacă nu reușim să ne redresăm va fi tot
mai greu. Astăzi n-a fost să fie. Nu a vrut să intre. Noi avem
nevoie de fani, să fie alături de noi. Să ne înjure, să ne huiduie,
dar să vină în număr mare la stadion. Cred că suntem pe drumul cel
bun. Nu i-am luat de sus. Am tratat jocul foarte atent, am văzut
multe meciuri cu ei și am urmărit fiecare adversar în parte. Sper
să ne revanșăm față de suporteri în următoarele două
meciuri.”, a declarat Marius Niculae la gsptv.