Atacantul Marius Niculae a declarat, vineri, la INMS, unde a efectuat vizita medicală, că se bucură că Gheorghe Grozav a fost achiziționat de Dinamo, concurența pe posturi și valoarea putând duce la obținerea unor rezultate satisfăcătoare.
„Ar fi bine să vină cât mai mulți jucători, pentru că e benefic să ai concurență. Și în 1998 eram patru atacanți, eram eu, Vlădoiu, Ionel Gane și Adrian Mutu. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Numai prin concurență și valoare poți avea rezultate„, a declarat Niculae.
Atacantul dinamovist a afirmat că se simte bine în compania colegilor săi mult mai tineri și că este nerăbdător să joace din nou într-un derbi cu Steaua: „Mă simt tânăr pe lângă fotbaliștii de la Dinamo. E un ciclu al vieții de fotbalist, și eu am fost copil de mingi, apoi am ajuns să joc cu un Lupescu sau Lupu. Cu Patrick Petre vorbesc de când era mic, îmi zicea să dau câte șapte goluri, dar nu prea reușeam. Dar câte unul-două reușeam. Mă bucur că sunt jucători tineri la Dinamo, care au câștigat titluri ca juniori, sper să confirme și la echipa mare și cu ajutorul nostru celor mai experimentați. Normal că abia aștept un derbi cu Steaua. Campionatul românesc trece printr-o perioadă foarte grea, din punct de vedere financiar și nu numai. Sunt foarte multe echipe în inisolvență și unele în pragul falimentului, dar speră ușor-ușor să se iasă din această situație, pentru că avem un popor care merită un campionat ca lumea„.
În ceea ce îl privește o posibilă retragere din activitate a fostului său coleg Adrian Mutu, Niculae crede că acesta își poate continua cariera. „Nu știu cum e din punct de vedere fizic. Dacă nu mai poate și a renunțat, înseamnă că nu mai poate. Din ce am văzut eu în ultimul timp cât a jucat în țară, cred că mai putea. Acum, fiecare își cunoaște organismul și ceea ce are de făcut„, a mai spus Marius Niculae.
Lotul formației Dinamo a efectuat vizita medicală, vineri dimineața, la Institutul Național de Medicină Sportivă, alături de jucătorii pregătiți de Mihai Teja aflându-se și mijlocașul Rareș Enceanu, transferat joi de rivala Steaua de la FC Brașov.
La INMS au efectuat vizita medicală și atacantul Gheorghe Grozav, care urmează să evolueze la FC Dinamo și Collins Fai, care nu a participat la reunirea lotului, de joi. Din lotul dinamovist au lipsit Mansaly Boubacar, învoit, și Elton da Silva, transferat la Apollon Limassol. Nici fundașul Andrei Cordoș nu a efectuat vizita medicală, situația lui fiind incertă, în sensul că în cazul în care nu își va găsi o echipă la care să se transfere va rămâne la Dinamo.
Jucătorii dinamoviști prezenți la vizita medicală de la INMS sunt următorii: Traian Marc, Vlad Muțiu, Ștefan Bărboianu, Ionuț Nedelcearu, Alexandre Durimel, Alin Dudea, Steliano Filip, Andrei Radu, Collins Fai, Gheorghe Grozav, Ionuț Șerban, Wanderson Miranda, Andrei Târcoveanu, Valentin Costache, Cosmin Matei, Bogdan Gavrilă, Marius Alexe, Valentin Lazăr, Patrick Petre, Marius Niculae, Kamil Bilinski, Dorin Rotariu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER