Marius Niculae și J.P. Andrade ar putea ajunge la Standard!**

Marius Niculae este aproape de o revenire la Standard Liege. Site-ul oficial al belgienilor notează că atacantul este dorit de Ladislau Boloni pentru a-l înlocui pe sârbul Milan Jovanovic.

"Marius Niculae ar putea să îl înlocuiască pe Milan Jovanovic, în cazul în care cel din urmă ar pleca, iar Ladislau Boloni nu a exclus această posibilitate. Evident, Boloni îl cunoaște foarte bine pe atacantul român pentru că a lucrat cu el în anul 2001 la Sporting Lisabona. De asemenea, venirea lui Joao Paulo Andrade de la Rapid București este și ea de actualitate", notează site-ul oficial al grupării din Liege.

"Încă nu pot să spun că o să mă întorc. E adevărat că am discutat această posibilitate cu antrenorul (n.r. Ladislau Boloni). Dar mai am 3 ani de contract cu Dinamo . Oricum, lucrurile se pot schimba la Dinamo, sfârșitul de campionat a fost o dezamăgire pentru toată lumea. S-ar putea să mă lase să plec. Mi-ar plăcea să revin la Standard, am amintiri foarte frumoase de acolo, chiar dacă nu am evoluat la capacitate maximă", spune Niculae

Același site anunțăm că belgienii mai sunt interesați și de serviciile mijlocașului J.P. Andrade, căruia i-a expirat împrumutul de la Porto la Rapid.

 

Publicat: 12 06. 2009, 13:25
Actualizat: 12 06. 2009, 13:46