Marius Niculae știe cine este Bakaj:** „Un coleg mi-a zis că e Ronaldo al Albaniei”
Plecat la Kavala de o lună, Marius Niculae a rămas conectat la
informațiile legate de Dinamo. Atacantul spune că procesul de
întinerire se impunea la gruparea din Ștefan cel Mare și a
dezvăluit că achiziția cea mai importantă a câinilor din această
iarnă, albanezul Elis Bakaj, este lăudat de toți albanezii:
„Dinamo avea un lot foarte numeros, în care unii erau cu
floricelele, alții cărau pianul. Acum se promovează tineri, jocul
se bazează pe echipă. Am auzit că a venit Bakaj. Chiar am un coleg
albanez la Kavala, care mi-a spus că este un fotbalist foarte
talentat și că este cunoscut drept Ronaldo al Albaniei. Acum,
rămâne să mai și demonstreze că își merită supranumele”, a
spus Marius Niculae.