Marius Popa, inamicul numărul 1 al lui Marian Iancu
Marian Iancu îi pregătește lui Marius Popa ce e mai rău pentru următorul an.
Popa, care intră în ultimul an de contract cu Poli, nu a dat niciun răspuns ofertei de prelungire și nici măcar nu răspunde la telefon conducătorilor alb-violeți!
Jucătorul venit la Timișoara în pauza de iarnă a sezonului 2004/05 este aproape de o nouă schimbare, relațiile sale cu oficialii clubului fiind tot mai reci.
„Lăsând la o parte prelungirea contractului, sunt de părere că este o nesimțire la mijloc și noi îi vom răspunde în același mod. Vă rog să rețineți, este pentru prima oară când atac frontal un jucător. Cum este posibil să nu răspunzi la telefon unui vicepreședinte de club, trei zile la rând? Mai ales că, acum câțiva ani, se ruga de același om să-l transfere, că n-avea niciun viitor acolo unde juca și apoi a ajuns portar de echipa națională. Ne vom purta cu el așa cum se poartă el cu noi“, a declarat Marian Iancu, președintele clubului bănățean.
Iancu nu își face griji pentru postul de portar în sezonul viitor, menționând, totuși, că există și posibilitatea unui transfer.
„E normal să căutăm portar în aceste condiții, însă nu ne facem mari griji în această privință. Portar tânăr avem, îl avem și pe Zimmermann care poate face față fără probleme. Dacă e să ne căutăm portar, căutăm unul cu experiență și din afara țării. Vor fi patru portari, cu tot cu Popa, și probabil că ultimul va merge la echipa de Liga a III-a. Asta nu înseamnă neapărat că va fi el“, a mai spus oficialul echipei timișorene.
Astfel, președintele timișorenilor pare să fi luat decizia de a-l trimite pe Popa în al treilea eșalon, ca răspuns la atitudinea bizară a jucătorului, mai ales că fotbalistul nici nu are vreo ofertă concretă din partea altui club, pentru a putea fi măcar transferat pe bani.
" " – Marian Iancu, președinte Poli Timișoara