Marius Stan: **”A fost o neînțelegere, C.Ex. nu putea decide rămânerea în Liga I a Timișoarei și Bistriței”
Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a
declarat, marți, că rămânerea în Liga I a grupărilor FC Timișoara
și Gloria Bistrița în Liga I nu putea fi hotărâtă de Comitetul
Executiv al FRF, organism care nu are competențe în privința
licențierii.
„Nu a fost o decizie a Comitetului Executiv. A fost o
neînțelegere, Comitetul Executiv nu avea competențe în sensul ăsta.
Nu putea decide nimic în privința licențierii”, a explicat
Stan la finalul Adunării Generale Extraordinare a Ligii
Profesioniste de Fotbal.
Întrebat dacă mai este supărat pe președintele LPF Dumitru
Dragomir, Marius Stan a răspuns: „Ne mai certăm, ne mai
împăcăm, important este să nu rămânem cu gânduri
dușmănoase”.
Marius Stan și Dumitru Dragomir au avut opinii diferite în
cadrul ședinței Comitetului Executiv al FRF de luni. Oficialul
grupării Oțelul Galați a susținut că are acordul a 14 clubului din
Liga I pentru păstrarea condițiilor de licențiere, în timp de
președintele LPF a propus ca în următorii trei ani să nu se mai
țină cont de manulalul de licențiere, fiind pentru rămânerea în
primul eșalon a echipelor FC Timișoara și Gloria Bistrița.
Vicecampioana FC Timișoara nu a primit licența pentru a evolua
în sezonul 2011/2012 al primului eșalon fotbalistic, în aceeași
situație fiind și gruparea Gloria Bistrița (locul 14 în Liga I),
dar și FC Bihor, care a obținut pe teren promovarea din Liga a
II-a. Cele trei formații nu au primit licența după ce directorul de
licențiere al FRF, Viorel Duru, a făcut apel la decizia Comisiei
pentru Acordarea Licenței Cluburilor.
Membrii Comitetului Executiv al FRF au aprobat cu nouă voturi
pentru, două abțineri și două împotrivă, la capitolul diverse al
ședinței de luni, propunerea președintelui LPF, Dumitru Dragomir,
ca manualul de licențiere să nu mai fie luat în considerare pentru
stabilirea echipelor ce au dreptul de evolua în Liga I. Astfel FC
Timișoara, Gloria Bistrița și FC Bihor, echipe care nu au primit
licența pentru sezonul 2011/2012, ar fi putut să joace în primul
eșalon.
Însă președintele FRF, Mircea Sandu, care nu a participat la
vot, nu a validat această hotărâre, considerând că membrii
Comitetului Executiv nu au atribuții în acest sens. FRF a publicat,
pe site-ul oficial, deciziile Comitetului Executiv de luni, una
dintre acestea permițând echipelor care nu au obținut licența
pentru sezonul 2011/2012 să se adrese TAS, însă federația nu
preciza faptul că FC Timișoara și Gloria Bistrița ar fi rămas în
Liga I.