Marius Stan către Copos: „Să uite numele meu! Vreau să rămân la Galați”
George Copos caută un președinte și un antrenor pentru Rapid. El
a spus că printre oamenii pe care îi vrea la conducerea clubului se
numără Dinu Gheorghe de la FC Brașov și Marius Stan de la Oțelul
Galați.
Președintele galatenilor a declinat din start orice ofertă venită
din partea giulestenilor și a spus că nu se gândește să plece de la
clubul pe care îl conduce.
„Numele lui Marius Stan să îl uite Copos, nu mă interesează
oferta Rapidului, îmi doresc să rămân la Galați. Am depus un
memoriu la Ligă și am depus și o sesizare la DNA pentru a se află
adevărul. Trebuie să se stabilesca cine minte și cine spune
adevărul. Dacă se demonstrează că Dorinel a făcut ceea a declarat
Porumboiu, îl voi demite. „, a spus Marius Stan la
Sport.ro
Șeful de la Galați a mai povestit și o întâmplare petrecută înainte
de partida Oțelul – Pandurii, atunci când Mititelu l-a sunat pentru
a fi sigur că cei de la Galați vor juca pe bune meciul împotriva
gorjenilor.
„Înainte de meciul Oțelul – Pandurii, m-a sunat Mititelu să
îmi spună să ne apărăm corect șansele. I-am răspuns că pe noi să nu
ne confunde cu prostituatele. El avea o informație din partea unui
cunoscut care pariase 600 de milioane de lei pe 2 solist la meciul
nostru.”, a mai precizat Stan.