Marius Stan îl ia peste picior pe Mircea Sandu
Președintele Oțelului Galați, Marius Stan, a declarat, vineri, cu ironie, că Mircea Sandu "a devenit un justițiar, unul care iese la luptă", fiind nemulțumit de faptul că președintele FRF a solicitat Comisiei de Apel rejudecarea cazurilor jucătorilor Gabriel Paraschiv și Janos Szekely.
"E un mod de a pune paie pe foc. Și se mai miră după aia unii de ce ies incidente pe stadioane. Păi pentru că pun foc, în loc să-și vadă fiecare de treaba lui. De ce or fi comisiile alea acolo, de ce or trebui ele să judece? Înseamnă că una dintre comisii a judecat greșit. Să o judece pe una dintre comisii atunci. Pe parcursul timpului au fost decizii atât de contradictorii între o comisie și cealaltă, încât te întrebi care sunt defecți. Și nu s-a întâmplat nimic, n-am auzit să fie schimbată vreo comisie, să fie dat cineva afară de acolo. În schimb, acum domnul președinte a devenit un justițiar, unul care iese la luptă", a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, președintele grupării gălățene.
În altă ordine de idei, Marius Stan susține că oficialii clubului FC Vaslui au influențat decizia Comisiei de Disciplină a FRF, care i-a sancționat în primă instanță pe cei doi jucători cu două etape de suspendare. Faptul că președintele comsiei, Marin Daniel Cernat, este originar din Bârlad, județul Vaslui, ridică, în opinia lui Stan, multe semne de întrebare. "Nu știu ce se întâmplă, dar văd că se influențează. Influența vine de la cei cu care jucăm mâine (n.r. – FC Vaslui). Dacă ne uităm la locul de unde este originar domnul care judecă la Comisia de Disciplină se pot face mai multe conexiuni", a spus Stan.
Comisia de Disciplină a FRF îl sanționase pe 5 martie pe Janos Szekely cu două etape și 3.000 de lei penalitate financiară pentru pentru injurii și comportament nesportiv la adresa arbitrilor la finalul partidei Oțelul Galați – Rapid (scor 0-1), din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I. De asemenea, în urma acelui meci, Gabriel Paraschiv a fost suspendat două etape și amendat cu 3.000 de lei pentru eliminarea de pe teren pentru două cartonașe galbene. Joi, Comisia de Apel a admis în parte memoriul clubului Oțelul Galați, reducând suspendările celor doi fotbaliști de la două la o etapă.