Marius Stan: „La prima vedere, programul pare dificil”

Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat că la prima vedere echipa sa va avea un program dificil în sezonul 2009/2010, în etapele III – VI având programate confruntările cu CFR, Steaua, Urziceni și Dinamo, informează MEDIAFAX.

"La prima vedere, programul pare dificil. Este acea serie de patru meciuri cu CFR, Steaua, Urziceni și Dinamo, din etapele 3-6, destul de tare, însă prin jocul nostru ne putem face traseul accesibil. Depinde numai de Oțelul să treacă cu brio de meciurile tari din noul campionat. Oricum, programul este interesant", a declarat Marius Stan.

Nou promovata Internațional Curtea de Argeș va fi prima adversară a Oțelului în sezonul 2009-2010. În primul meci de pe teren propriu, în etapa a II-a, gălățenii vor juca împotriva unei alte nou promovate, Ceahlăul Piatra Neamț.

Campionatul va începe pe 1 august, iar ultima etapă din tur este programată la 12 decembrie.

Publicat: 06 07. 2009, 13:30
Actualizat: 06 07. 2009, 16:30