Marius Stan vorbește despre „blaturile” din Liga I
Președintele Oțelului Galați, Marius Stan, a reacționat la
acuzațiile lansate de Adrian Porumboiu după partida pierdută de
gălățeni la Severin, împotriva Universității Craiova, scor
0-3.
Finanțatorul Vasluiului a insinuat că Dorinel Munteanu i-ar fi
transmis mai multe sms-uri lui Adrian Mititelu în care îl asigura
că Universitatea Craiova nu va retrograda în urma meciului
direct.
„Pot să vă zic și eu două povești, în care orice asemănare
cu persoane reale e pur întâmplătoare. Prima dintre ele: erau doi
patroni care au jucat cu echipele lor un meci decisiv într-un
campionat, nu de mult. A câștigat o echipă care a jucat în cupele
europene, cealaltă sacrificând acest lucru. Întâmplător, după acest
meci și-au împrumutat și un jucător pe o sumă consistentă pe un an
de zile. De altfel, patronii sunt ‘monumente de
corectitudine'”, a declarat Marius Stan la Spt FM.
Prima partidă la care se referea președintele galatenilor era cea
dintre U Craiova și FC Vaslui, scor 0-1, în ultima etapă a
campionatului trecut. Cu acea victorie, Vasluiul și-a asigurat
participarea în Europa League în locul oltenilor, după care Cosmin
Gângioveanu a fost împrumutat la FC Vaslui pentru un tur de
campionat.
„Într-o altă poveste, unul dintre cei doi de care v-am
vorbit face parte și din scenariul acesta, avea un meci acasă cu o
altă echipă, pierde meciul, iar formația adversă devine campioana
României și, tot întâmplător, pleacă doi jucători la campioană pe o
sumă considerabilă, iar unul se întoarce după jumătate de an. Dacă
vreți, vă mai spun povești dintr-astea cu personaje imaginare și cu
oameni de o ținută și caracter ireproșabil. Sunt oameni care nu fac
decât să pozeze în persoane pline de moralitate”, a mai
precizat Marius Stan.
Al doilea meci la care face referire Marius Stan este cel dintre FC
Vaslui și Steaua, scor 0-4, în ultima etapă a sezonului 2005-2006,
victorie ce le-a adus roș-albaștrilor ultimul titlu de campioni ai
României.