Marius Șumudică dă de pământ cu Dan Petrescu: „A făcut pregătirea la măsline, în Spania, unde îi place!”

Redactor:
Robert Vișan
Marius Șumudică dă de pământ cu Dan Petrescu: „A făcut pregătirea la măsline, în Spania, unde îi place!”
  • Publicat:

Marius Șumudică, fost antrenor la CFR Cluj, acum la Al Shabab, l-a criticat pe Dan Petrescu, actualul antrenor al campioanei României.

După șapte victorii în șapte meciuri în Liga 1, Marius Șumudică a fost demis de la CFR Cluj și înlocuit cu Dan Petrescu, la finalul lunii august.

Marius Șumudică nu a plecat de la CFR Cluj tocmai pe cale amiabilă și a rămas cu un gust amar.

Marius Șumudică dă de pământ cu Dan Petrescu

Pentru că Dan Petrescu s-a plâns când a preluat echipa de faptul că nu a fost el cel care a făcut pregătirea, Marius Șumudică i-a întors-o acum și i-a transmis că pregătirea de iarnă el a făcut-o și echipa este pe cale să piardă titlul, pentru că FCSB s-a apropiat la două puncte.

„Mă provocați și nu vreau să vorbesc. Am avut 7 victorii, 21 de puncte obținute. Eu știu foarte bine ce s-a întâmplat la CFR Cluj. O să încerc în cariera mea de antrenor să ajung și eu în cariera mea la nivelul și performanțele lui Dan Petrescu. Dar cele pozitive, unde a câștigat trofee, nu acolo de unde a plecat cu litigii.

Nu mă gândeam. În tur, când a venit Dan Petrescu a fost nemulțumit de pregătirea făcută de Șumudică. Mă gândeam că după pregătirea făcută în iarnă de el, în Spania, la măsline, acolo unde îi place lui, o să câștige titlul la pas. Mi-am dorit mult să plec și iată că Dumnezeu m-a răsplătit.

Fotbalul în viață îți dă și bune și rele. Niciodată să nu râzi de altul. Când spui de un antrenor că nu a făcut nu știu ce, uite că se întoarce. Când ai cele mai bune condiții, faci transferuri, pregătire unde vrei, tu ești responsabil dacă nu ai rezultate”, a spus Marius Șumudică, potrivit Digi Sport.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu:
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu: "L-am întrebat cum a gândit. El nu…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să stingă scandalul!
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×