Șumudică trăiește periculos la Vaslui, acolo unde Adrian Porumboiu pare că nu mai are răbdare. Trupa moldavă a etalat cel mai slab joc din actualul sezon, împotriva unui adversar mai degrabă modest, iar patronul nu a mai rezistat presiunii și a mers în pauză la vestiare.
După o discuție de câteva secunde cu antrenorul, patronul a intrat peste jucători, transmițânu-le, probabil, că nu au atitudinea necesară. Tehnicianul nu a negat incidentul, dar este de părere că o astfel de atitudine este normală și nu îi lezează autoritatea. În ceea ce privește spectrul demiterii, antrenorul nu a dorit să comenteze această posibilitate.
Referindu-se la joc, Șumudică a admis că acesta a fost unul de o slabă factură, dar consideră că acest lucru s-a datorat pregătirii din perioada de pauză, generată de meciurile naționalei.
„Noi ne-am făcut meciul greu, am fost lipsiți de luciditate. Un meci dominat total de noi, dar fără să găsim soluții. La 1-0 am crezut că s-a terminat meciul, nu știu cum am luat acel gol. Am avut noroc și am învins cu ajutorul lui Dumnezeu. Am jucat slab și asta din cauza programului pe care l-am făcut săptămâna trecută, am încărcat echipa la Brașov mai mult decât trebuia, dar ușor-ușor vom avea și prospețimea așteptată.
Nu mă interesează dacă eram demis, și ce dacă eram demis? Sunt anntrenor, îmi fac treaba…Da, este adevărat că domnul Porumboiu a venit la vestiare. A stat și a ascultat ce le-am zis băieților și n-a zis absolut nimic, absolut nimic„, a declarat Marius Șumudică la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER