Fostul jucător de la FCSB Marko Momcilovic a dezvăluit ce presiuni ar fi făcut asupra sa oficialii vicecampioanei României ca să-l determine să-și rezilieze contractul și cum ar fi fost abandonat în plină pandemie.
Fundașul a jucat timp de patru ani la clubul lui Gigi Becali, însă, conform spuselor sale, ultimele luni petrecute la echipă ar fi fost un calvar.
„Mie nu-mi place să ies în presă, să mă plâng, dar ce mi-au făcut este incredibil. Nu credeam că e posibil așa ceva la un club de talia FCSB. Brusc, din cel mai bun și lăudat, am devenit doar un jucător de decor. Cei de la FCSB tot spuneau că sunt accidentat, chiar și când mă antrenam și eram bun de joc, iar Gigi Becali zicea că sunt termina.
Argăseală îmi tot zicea că dacă nu mai am pretenții la salariile pe martie, aprilie, mai și iunie, îmi dau hârtie că pot să plec deja, deși eu aveam contract până pe 30 iunie. Apoi, pe 3 iunie, mi-a spus că dacă nu renunț la bani, să vin în România, să fiu testat și să fac vizita medicală. Am venit cu mașina, un drum de 10 ore, să mă prezint la timp. Dar aici, nimeni nu mi-a mai răspuns. Am stat în apartamentul închiriat de mine, că nu m-au chemat la bază. N-am făcut teste, nici vizita medicală. Am stat 14 zile la izolare, singur. Îmi aduceau provizii alimentare cei de la AFAN, că nu aveam voie să ies. Sperau că am să cedez psihic și o să renunț la acele salarii. Acum o să încep o acțiune la FIFA, să îmi recuperez toți banii. Fiindcă e discriminare să trimiți în șomaj tehnic doar 6 jucători din tot lotul”, a spus Marko Momcilovic, conform gsp.
Totodată, fotbalistul acuză FCSB că nu i-a plătit intervenția chirurgicală la spate.
„Nici operația la spate nu mi-au plătit-o, iar pe mine m-a costat 4.000 de euro. Am adus actele doveditoare la club, dar nimeni nu a mai zis nimic. Parcă mă accidentasem în discotecă, nu pe teren”, a mai spus fundașul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER