Marko Vukcevic abia așteaptă derby-ul UTA – Rapid: „Va fi un un meci mai frumos decât restul”
UTA va întâlni Rapidul sâmbătă în poate cel mai important meci al arădenilor în play-out-ul Ligii 1. Cele două formații sunt despărțite de doar trei puncte în clasament, iar un succes în acest meci ar însemna enorm pentru suflarea utistă.
Atât din punct de vedere sportiv, cât și sentimental, având în vedere rivalitatea dintre cele două grupări.
Marko Vukcevic, pregătit total pentru derby-ul UTA – Rapid
Revenit de la echipa națională a Muntenegrului, Marko Vukcevic (28 de ani) a jucat o repriză în meciul cu Gaz Metan, în care a oferit și un assist, iar sâmbătă își va ocupa locul obișnuit în defensiva utistă la derby-ul cu giuleștenii.
„Cred că meciul de sâmbătă va fi unul dintre cele mai frumoase, stadionul va fi plin, s-au vândut toate biletele, e tot ce îți poți dori ca fotbalist. Va fi un meci important atât pentru noi, cât și pentru fani, cred că atmosfera va fi perfectă. Pentru noi toate meciurile sunt importante, dar cred că acesta va fi mai frumos decât restul. Va fi un derby, un meci dificil, mult mai dificil decât a fost cel cu Gaz Metan.
Rapidul e o echipă bună, care are un antrenor nou. Echipa lor arată altfel după venirea lui Adrian Mutu, au obținut patru victorii la rând cu el pe bancă. Un antrenor nou aduce tot timpul lucruri noi”, susține utistul.
„Motivați 200% să câștigăm!”
Vukcevic a fost titular în ambele meciuri contra Rapidului din sezonul regulat, giuleștenii marcând în ambele manșe câte un gol cu capul. În tur, bucureștenii au jucat la Arad într-un echipament violet, asemănător cu cel în care joacă Politehnica Timișoara. „Îi cunoaștem mai bine pe cei de la Rapid după jocurile din sezonul regulat, dar și ei ne cunosc pe noi, meciul va fi greu pentru ambele echipe. Vom fi motivați 200% să câștigăm, indiferent în ce culoare vor juca ei de această dată. Ne amintim că am luat goluri cu capul, acum trebuie să evităm acest lucru. Toți fundașii, începând cu mine, trebuie să fie atenți la acest aspect”, mai afirmă muntenegreanul.
Experiența de la UTA îl ajută la echipa națională: „În Liga 1 meciurile sunt mult mai grele, este altă presiune”
Experiența acumulată de fundașul dreapta la nivel internațional îi este de folos în meciuri cu miză, precum cel de sâmbătă, dar și reciproca este valabilă. Nivelul mai ridicat din Liga 1 a contribuit la evoluțiile bune ale lui Vukcevic pentru reprezentativa Muntenegrului. „Cu siguranță experiența acumulată la echipa națională este un mare plus pentru mine, mă va ajuta să fiu mult mai calm în contextul acestui derby care se va juca cu stadionul plin. Cu toate că nici eu nu am mai avut parte de un meci cu casa închisă până acum în cariera mea. Oricum, când am semnat cu UTA nu mă gândeam că va fi o astfel de atmosferă la meciuri, a fost o surpriză extrem de plăcută. Ca să revin, experiența de la UTA m-a ajutat la echipa națională, pentru că Liga 1 este un campionat mult mai bun decât cel din Muntenegru. Meciurile sunt mult mai grele, tribunele sunt pline, este altă presiune”, a mai punctat fotbalistul care de când joacă la Arad a bifat cel mai prestigios rezultat în culorile naționalei Muntenegrului, 2-2 în preliminariile Campionatului Mondial contra Olandei.
A aflat secrete de la Balint și Badea: „Ai un avantaj când antrenorul a jucat pe poziția ta”
Fiindcă a lucrat cu doi foști fundași, Laszlo Balint și Ionuț Badea (cu mențiunea că acesta din urmă a jucat și „închizător” în cariera sa), Marko Vukcevic recunoaște: „În acest sezon, am învățat foarte multe lucruri de la cei doi antrenori, pe care nu le știam, deși am 28 de ani. Noul antrenor a jucat și el pe această poziție de fundaș lateral, așadar mi-a oferit noi detalii, opțiuni, atât în ofensivă, cât și în defensivă. Ca jucător, tot timpul ai un avantaj când antrenorul a jucat pe poziția ta”.
Muntenegreanul a strâns 2406 minute în toate competițiile pentru UTA în acest sezon, fiind pe locul patru la acest capitol, după Desley Ubbink, Florin Iacob și David Miculescu.